Președintele Senatului Crin Antonescu a declarat, joi, că înțelege îngrijorarea ambasadelor străine de la București, dar spune că se aștepta să fi reacționat și în alte situații mult mai grave.
„Nu e vorba de presiunea ambasadelor străine. Dacă în vara lui 2012 au dat declarații greșite, astăzi au dreptate, au motive să-și exprime îngrijorarea. Aș fi fost bucuros ca Ambasada SUA să fi reacționat și când Daniel Morar a proclamat o imunitate specială pentru președintele Băsescu, dar nu a fost să fie. M-aș fi bucurat ca ambasadorul Olandei să-și fi exprimat îngrijorarea pentru că plângeri penale zac la Parchet de un an de zile fără să se dea niciun răspuns. Mi-ar fi plăcut ca ambasadorul Marii Britanii să fi considerat că motorul democrației este votul liber exprimat al cetățenilor. Dar pe fond, atâta vreme cât există dubii asupra modificărilor la Codul Penal, aceste declarații ale ambasadelor sunt corecte”, a spus Crin Antonescu.
Un val de critici a fost adus, miercuri, României, după ce Camera Deputaților a adus, cu o zi în urmă, modificări la Codul Penal.
Astfel, Comisia Europeană a transmis că pozitița instituției privind amendamentele la Codul Penal din România va fi reflectată în raportul MCV din luna ianurie. (Vezi AICI poziția Comisiei Europene)
Ambasada Olandei la București a precizat că urmărește cu ”îngrijorare” amendamentele din Codul Penal și ”așteaptă evoluțiile viitor. (Vezi AICI poziția Ambasadei Olandei)
Și ambasadorul Marii Britanii la București, Martin Harris, s-a arătat îngrijorat de aceste modificări și a afirmat că ANI și DNA sunt ”motorul reformei în viața publică din România”. (Vezi AICI declarațiile lui Martin Harris)
De asemenea, Ambasada Statelor Unite a adus critici dure cu privire la modificările aduse la deputații români.