Antonescu, despre pensia lui Iulian Câmpeanu: În frunte cu doamna ministru o să luăm deciziile decente și corecte

Publicat: 19 02. 2014, 16:38
Foto: Evz.ro

PNL-ul va lua o decizie legată de situația soțului ministrului Muncii, care a primit pensie de grad I de invaliditate, după ce Antonescu va discuta cu Mariana Câmpeanu, a anunțat miercuri șeful liberal.

Acesta a explicat că nu are cunoștință despre acest caz, dar a spuns că se vor lua deciziile decente și corecte în urma unor discuții.

„Mărturisesc că, din cauza agendei foarte încărcate, pe care o ştiţi, îi sunteţi chiar martori, din ultimele două zile, nu am văzut exact despre ce este vorba. În linii mari am înţeles că este vorba de un certificat sau o decizie de natură medicală, o pensionare de un anumit tip acordată soţului domniei sale fără să existe elementele. Nu ştiu. Tot ceea ce sper eu, că văzând, în funcţie de veridicitatea acestor fapte, în frunte cu doamna Mariana Câmpeanu să luăm deciziile cele mai decente şi mai corecte”, a declarat Antonescu, citat de Agerpres.

El a precizat că în cazul ministrului Muncii liberalii au decis ca aceasta să-şi continue mandatul.

„Discuţia despre remanieri, în general, nici doamna Câmpeanu, nici la altcineva nu a avut în vedere astfel de cazuri de presă, cazuri reale. Nu ştiu. Nu asta a fost problema. Partidul a decis în cazul doamnei Câmpeanu să continue cu domnia sa la Ministerul Muncii şi am sprijinit-o şi o sprijinim”, a mai completat acesta.

Ministrul liberal al Muncii, Mariana Câmpeanu, i-a acordat, în 2005, soțului său Iulian Câmpeanu, pensie și indemnizație de însoțitor de la Casa de Pensii Ilfov, acolo unde ocupa funcția de director, deși acesta nu îndeplinea condițiile pentru a obține o astfel de pensie. (Detalii AICI)