Antonescu: Astăzi nu am discutat cu Ponta despre candidatul USL la prezidenţiale

Publicat: 17 09. 2013, 22:26
Foto: evz.ro

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că în discuţia purtată marţi cu Victor Ponta nu a discutat şi despre subiectul candidaturii USL la prezidenţiale.

„Doar nu o să intru într-o nouă divergenţă cu premierul când spune că ne-am împăcat”, a spus Crin Antonescu pentru Gândul. Liderul PNL a declarat că subiectul candidatului USL pentru prezidenţiale nu a fost atins în discuţia telefonică pe care a avut-o marţi cu premierul Ponta, ci au vorbit doar despre agenda parlamentară.

„Nu am discutat pe acest subiect astăzi, am discutat doar despre agenda parlamentară. Cred că lucrurile sunt reaşezate în normal după aceste declaraţii, putem să depăşim momentul şi să mergem înainte. Sunt de acord cu premierul, doar nu o să intru într-o nouă divergenţă cu premierul când spune că ne-am împăcat. Noi am formulat această poziţie că sunt candidatul USL şi nu ne întrebăm unii pe alţii înfiecare zi. Eu nu am ieşit nicio secundă din acest protocol, nu am refuzat, revenit, clarificările nu trebuiau să vină din partea mea şi trebuiau să vină din partea celor din PSD şi lucrurile sunt foarte clare”, a spus Antonescu pentru „Gândul„.

Liderul PNL a mai precizat că nu este vorba „de ceartă sau de împăcare”.

„Eu consider că nu este vorba de ceartă sau de împăcare, sunt lucruri pe care le-am spus public. Astăzi am avut o discuţie telefonică înainte de a părăsi eu ţara în legătură cu deciziile de urmat în cele două Camere legată de Comisia comună privind Roşia Montană. Au fost discuţii care au decurs cum au decurs în toată această perioadă şi ne-am despărţit în condiţiile de funcţionare normală. Coaliţia merge mai departe, guvernarea merge mai departe, toate obiectivele din protocolul USL sunt în picioare şi sper că momentul confuziilor a trecut”, a spus pentru gândul preşedintele PNL.

În replică, Victor Ponta spune că i-a transmis lui Crin Antonescu la telefon că doreşte ca USL să funcţioneze în continuare unit, iar acesta rămâne candidatul Uniunii la alegerile prezidenţiale, chiar dacă subiectul nu a fost discutat în detaliu în convorbirea telefonică.

„Nu am vorbit în mod detaliat, era şi foarte greu la telefon, însă mi-a spus că în mod sigur, ca şi mine, îşi doreşte să avem în continuare un USL unit. Antonescu este candidatul USL prin deciziile luate şi cred că declaraţiile publice din ultima perioadă, şi ale sale, şi ale mele, au stârnit o stare de nelinişte de care nu avea nevoie nimeni. Lucrurle reintră în normal din punctul meu de vedere „, a spus Ponta la România TV.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a anunţat că a discutat în cursul zilei de marţi cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi că s-a „împăcat” cu acesta, iar orice dispută va fi păstrată în viitor într-un cadru privat. (Detalii AICI)