Președintele liberal Crin Antonescu a reiterat, sâmbătă, că va demisiona din partid dacă liberalii nu vor obține peste 20% la euroalegeri.
„Am spus și spun că PNL și-a stabilit o țintă obiectivă de 25% la aceste alegeri (…), e o țintă realistă și în ipoteza vehiculată — pe care nici nu o iau în calcul — că am obține sub 20%, îmi depun mandatul de președinte. Adică demisionez, nu-mi depun mandatul ca să mi-l dați înapoi. Suntem oameni serioși, la noi onoarea e individuală, nu colectivă, așa cum ne-a anunțat domnul Ponta că e la PSD. Am spus acest lucru și știu ce vorbesc”, a afirmat liderul liberalilor, la Brașov.
Totodată, el a subliniat că în mod evident miza acestor alegeri este legată de PNL, toate dezbaterile politice axându-se pe scorul pe care această formațiune politică îl va realiza și nu „dacă PSD face peste 40% sau sub 40%” sau „dacă noul partid al domnului Băsescu șterpelește mai mult sau mai puțin de la vechiul partid al acestuia”, scrie Agerpres.
„Discuția se poartă în jurul PNL. Ieri (n.r. vineri) a fost prima zi de campanie și campania PSD în mediul online a pornit împotriva cui — împotriva cui luptă dânșii pe viață și pe moarte? cu Băsescu, la Antena 3…A PNL, a mea, a europarlamentarilor noștri. Oare de ce se întâmplă toate aceste lucruri? Oare de ce toți cei care nu doresc ca PSD să pună mâna pe Președinția României și apoi pe tot ce a mai rămas legat prin intermediul acesteia, de ce toți — politicieni, analiști, simpli cetățeni, care nu vor să vadă atâta roșu în fața ochilor spun: să vedem care este rezultatul alegerilor europarlamentare? Pentru că semnificația scorurilor pe care partidele le obțin la aceste alegeri europarlamentare vor determina configurarea scenei politice în această toamnă”, a subliniat președintele PNL.
Crin Antonescu a spus că sondajele arată PNL-ul drept ”nu doar cea de-a doua forță politică, ci cea mai importantă forță de dreapta”.