Eveniment - 09 ian, 12:01
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de ninsori și viscol, valabilă de vineri dimineață, ora 06:00, până sâmbătă la ora 14:00.
În intervalul menționat, în zonele montane va ninge și de va depune un strat nou de zăpadă, în prima parte a zilei în Munții Apuseni și în Carpații Orientali, apoi în celelalte masive.
Vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70 km/h și pe crestele înalte de peste 100 km/h, viscolind zăpada.
Intensificări ale vântului vor fi şi în zonele mai joase de relief din regiunile intracarpatice, dar la cote mai reduse (55-60 km/h), iar ninsorile, slabe cantitativ, se vor semnala pe arii restrânse.