ANI, sesizare la parchet în cazul preşedintelui CJ Neamţ, Ionel Arsene: Diferenţă de 43.000 euro între averea dobândită şi venituri
Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 196.100 Lei (aprox. 43.519 Euro) între averea dobândită și veniturile realizate de către Ionel Arsene, împreună cu familia, în perioada exercitării mandatului de președinte al CJ Neamț.
Ionel Arsene acuzat că nu își poate justifica averea
Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Bacău, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Ion Arsene.
De asemenea, Agenția Națională de Integritate a sesizat și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către ARSENE IONEL a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a menționat în declarațiile de avere completate în perioada 2017 – 2018, suma totală de 196.100 Lei, reprezentând împrumuturi acordate în nume personal unei societăți comerciale.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat diferenţe nejustificate de sute de mii de euro între venituri şi avere și în cazul unui ofiţer din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie din MAI şi al unui funcţionar public din cadrul CJ Vâlcea.
Conform ANI, a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 189.000 Lei şi 282.762,2 Euro între averea şi veniturile realizate de către Mădălina Maria Anghel, ofiţer în cadrul M.A.I. – Direcţia Generală Anticorupţie, împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei publice.
„Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către ANGHEL MĂDĂLINA-MARIA”, precizează instituţia.
De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 507.723 Lei (aprox. 114.499 Euro) între averea dobândită împreună cu familia şi veniturile realizate de către PETRESCU ADRIANA, pe perioada exercitării funcţiei publice.
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Piteşti, în vederea începerii acţiunii de control în acest caz.