Lucian Pătrașcu, subprefect de Brașov și lider al organizației municipale a PSD, a solicitat miercuri Agenției Naționale de Integritate să clarifice „cu prioritate” situația primarului USR Allen Coliban, acuzat de incompatibilitate, transmite Agerpres preluată de G4Media.ro.
Social-democratul a declarat că „brașovenii trebuie să știe dacă primarul Brașovului este sau nu incompatibil”.
„Domnule Coliban, nu puteţi băga gunoiul sub preş la infinit! Nu vă puteţi ascunde de adevăr! Faceţi public rezultatul auditului intern! Nu mai tergiversaţi lucrurile pe care le-aţi făcut prin tot felul de tertipuri! Până şi instanţele de judecată vă resping cererile formulate de anulare a raportului Camerei de Conturi, raport care stabileşte clar că există nereguli în ceea ce priveşte finanţarea clubului de fotbal F.C. Braşov”, a declarat Lucian Pătrașcu.
El susține că „serviciul intern de audit al Primăriei Braşov admite în documente oficiale că este necesară o analiză cu privire la «Respectarea regimului general aplicabil conflictului de interese pentru aleşii locali»”.
„Concluzia serviciului de audit este următoarea: «echipa de audit opinează că este necesară o analiză cu privire la respectarea prevederilor art. 228 – Regimul general aplicabil conflictului de interese pentru aleşii locali, din OUG nr.57/2019 – privind Codul Administrativ, având în vedere faptul că domnul Allen Coliban este Primarul Municipiului Braşov, membru fondator al Asociaţiei Clubul Sportiv Scotch Club Braşov (în prezent Asociaţia Clubul Sportiv Fotbal Club Braşov – Steagul Renaşte) şi reprezentant al membrului asociat – Municipiul Braşov în cadrul aceleiaşi asociaţii»”, a adăugat subprefectul PSD al județului Brașov.
Pe 20 aprilie, Tribunalul Brașov a respins cererea formulată de primarul Allen Coliban, în numele municipiului Braşov, pentru anularea Raportului Curții de Conturi.