ANI cere Parlamentului revocarea lui Mircea Diaconu din funcția de senator, acesta fiind găsit incompatibil de inspectorii de integritate, informează B1 TV.
Instanța Supremă l-a declarat săptămâna trecută pe Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, în incompatibilitate de funcții în urma dosarului deschis de ANI.
Se menține astfel decizia de anul trecut a Curții de Apel București potrivit cărei Diaconu s-a aflat în incompatibilitate de funcții în perioada 2008-2011, când a deținut concomitent funcțiile de senator și de director al Teatrului Nottara.
Mircea Diaconu, a declarat, marți, că se retrage din Guvernul Ponta, după ce Instanța Supremă a constat că este în stare de incompatibilitate. Acesta a adăugat că prin respingerea apelului său de către Instanța Supremă, se menține decizia dată de Curtea de Apel, conform căreia nu este vinovat de incompatibilitate și culpa este a Senatului.
Mircea Diaconu a mai spus că nu există niciun document din partea Agenției Naționale de Integritate care să-i interzică, timp de trei ani, deținerea unei funcții publice. Actorul a decis să se retragă din Guvern, pentru a nu leza imaginea acestuia.
În ianuarie 2011 ANI a sesizat starea de incompatibilitatea a actorului care din decembrie 2008 a exercitat simultan demnitatea publică de Senator în cadrul Parlamentului României, precum şi funcţia de conducere de Director-manager în cadrul Teatrului Nottara.
Mircea Diaconu a afirmat atunci că plenul Senatului a hotărât că este compatibil şi a contestat decizia ANI. Curtea de Apel a respins contestaţia ca fiind nefondată.
Drept urmare, în 28 noiembrie 2011, Mircea Diaconu a adresat preşedintelui Biroului Permanent al Senatului o scrisoare în care arăta că i-a cerut primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, să îi aprobe încetarea delegaţiei de manager al Teatrului Nottara din Bucureşti.
De asemenea, în octombrie 2011 ANI l-a acuzat pe Mircea Diaconu și de conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice, respectiv că ar fi angajat-o în urma unui concurs, în august 2007, pe soţia sa, Diana Lupescu, pe postul de regizor artistic deşi aceasta nu îndeplinea condiţiile înscrise în fişa postului.