Agenţia Naţională de Integritate cere din nou Parlamentului revocarea din funcţie a parlamentarilor Sergiu Andon şi Florin Costin Pâslaru, ca urmare a rămânerii irevocabile a deciziilor privind încălcarea legii de către cei doi politicieni, se arată într-un comunicat al agenției.
În conformitate cu dispozițiile art. 29, alin. (3) din Legea nr.176/2010: „Neaplicarea sancţiunii disciplinare sau neconstatarea încetării funcţiei publice, după caz, atunci când actul de constatare a rămas definitiv, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, dacă fapta nu constituie infracţiune”.
De asemenea, conform prevederilor art. 271 din Codul Penal al României, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
ANI consideră că s-a constatat „starea de incompatibilitate în care se află Sergiu Andon urmare a încălcărilor dispoziţiilor legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice”.
În martie, ANI a înaintat Camerei Deputaţilor un raport potrivit căruia deputatul Florin Pâslaru se afla în stare de incompatibilitate, act necontestat de parlamentar, astfel că se impune eliberarea din funcţia publică deţinută.
La data de 7 noiembrie 2011, ANI a constatat faptul că Florin Costin Pâslaru, deputat în Parlamentul României, a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea fiului său, Florin Alexandru Ioan Pâslaru, începând cu anul 2009 – prezent, în cadrul Biroului Parlamentar – Circumscripţia electorală nr. 18 Galaţi, încălcând, astfel, prevederile Legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.