Angela Merkel: Turcia este un partener important, dar valorile europene nu sunt negociabile
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a afirmat, joi, că Turcia este un partener important, dar că valorile europene se aplică și nu sunt negociabile, potrivit Mediafax.
Declarația cancelarului german a fost făcută în contextul deschiderii unui nou capitol al negocierilor privind aderarea Turciei la Uniunea Europeană.
Germania găzduieşte cea mai numeroasă comunitate de turci din străinătate, aproximativ trei milioane de persoane de pe teriotoriul german fiind de origine turcă.
Anterior, ministrul turc de Externe i-a cerut Angelei Merkel să nu transforme aderarea Turciei la UE într-o problemă de politică internă a Berlinului. (Detalii AICI)