Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a declarat marți seara la Antena3 că își dorește să crească efectivul Armatei Române, care a scăzut în timp. De asemenea, își propune să ajungă la 100.000 de cadre, de la 85.000 cât sunt în prezent.
Fiind întrebat despre creșterea efectivelor armatei, ministrul a amintit sprijinul politic de care se bucură.
„Voi răspunde la întrebare invocând sprijinul politic de care eu vreau să vă spun, cu toată sinceritatea, că am avut parte. Am servit ca ministru al Apărării când Guvernul era condus de domnul Ciucă, am servi ca ministru al Apărării şi în perioada în care Guvernul a fost condus de domnul Marcel Ciolacu. În ambele situaţii, Ministerul Apărării, eu ca ministru, am avut parte de sprijin”, a spus Angel Tîlvar, la Antena 3, marţi seară.
Ministrul a subliniat că dorința de creștere a efectivului are ca motiv necesitatea de apărare în contextul în care ne aflăm.
„Dorinţa noastră de a creşte efectivul se bazează pe nevoia de apărare şi contextul în care trăim. Cu toţii urmărim ce se întâmplă în România şi în lume şi cu toţii suntem de acord că acum mai bine de 1.000 de zile nu şi-ar fi imaginat nimeni că pe teritoriul României ar putea să cadă resturi de drone, nu şi-ar fi imaginat nimeni că vom fi hub umanitar, nu ne imaginam că atunci când mergem pe litoral, pe Marea Neagră, pot apărea mine care să fie istorice sau să fie generate de conflictul din Ucraina”, a declarat Angel Tîlvăr.
Angel Tîlvăr a precizat că armata României a avut la un moment dat 330.000 de militari.
„Apartenenţa la NATO a făcut ca numărul de militari să fie redus, iar acum suntem în situaţia în care avem în jur de 85.000 împreună cu civilii”, a mai spus Angel Tîlvăr. Acesta a amintit faptul că își dorește să ajungă la 100.000 de militari în armata română.