Andrei Pleșu: N-avem politicieni, n-avem partide. E vorba de o proastă calitate umană, de grosolănie, iresponsabilitate, tupeu, nesimţire şi prostie

Scriitorul Andrei Pleșu analizează, într-un articol postat pe site-ul Adevărul, aspectele pozitive și cele negative ale situației prin care trece România.

Un motiv de speranță, notează Pleșu, este acela că amplele proteste din ultimele zile scot la iveală un nou ”tip de prezență” care are exponenți ”de cea mai bună calitate”. Este vorba în special despre tineri a căror reacție oferă garanția ”unei conştiinţe civice renăscute”.

”În îngrijorarea generală (perfect legitimă), există, totuşi, motive de entuziasm şi speranţă. Numărul mare al celor care, de zile întregi, ies în frig în mai toate oraşele ţării – şi se comportă exemplar – îmi dă sentimentul că, pe scena noastră publică, se conturează un tip de prezenţă nou cu adevărat, cu exponenţi de cea mai bună calitate:

Le-am contemplat portretele seară de seară, i-am auzit vorbind, le-am urmărit comportamentul şi mă bucur să ştiu că reacţia promptă, dar decentă faţă de nefăcutele unei guvernări, care a reuşit să se compromită în doar o lună de „activitate”, oferă garanţia unei conştiinţe civice renăscute, a unei promiţătoare vitalităţi sociale. E vorba predominat de tineri (ceea ce nu înseamnă că nu s-au mobilizat, alături de ei, şi alte generaţii), de oameni cuviincioşi, inteligenţi, plini de umor (cîteva pancarde şi lozinci sunt admirabile), imuni la provocări golăneşti, capabili să se impună prin civilizaţie şi tenacitate. Le sunt recunoscător”, precizează scriitorul.

Pleșu își exprimă aprecierea și față de politicienii care s-ar distanțat de acțiunile guvernului deși fac parte din partidul de la putere, precum și ”noul efort de «reaşezare» al dlui Ciorbea” și „de fermitate al BOR, prin mesajul Preafericitului Părinte Patriarh”.

”Un alt fapt îmbucurător este verticalitatea recuperată de cîţiva reprezentanţi ai partidului de guvernămînt şi ai echipei guvernamentale: au înţeles – şi au acţionat în consecinţă – că „solidaritatea” politică nu poate merge pînă la anularea unor esenţiale valori transpartinice: onestitate, adevăr, vocea conştiinţei proprii, binele ţării. Pentru această curajoasă trezire îi felicit cald pe: Mihai Chirică (primar al Iaşului şi vicepreşedinte PSD), Valentin Cristian Lupşa (secretar general PSD Reşiţa), Robert Paskuj (preşedinte al ALDE Sibiu), Aurelia Cristea (fost parlamentar şi ministru în echipa Ponta) şi Ovidiu Mălăncrăvean (primar PSD Sighişoara). Li se adaugă şi alţi cîţiva foarte onorabili demisionari (deţinători de funcţii în guvern, chiar dacă nu toţi membri de partid): Florin Jianu (ministru pentru mediul de afaceri), Ciprian Necula, Călin Andrei Tuns, Daniel Şandru şi colaboratorii săi (de la Departamentul Centenar: Cosmin Popa, Cătălina Gabriela Bolborea, Ruxandra Ioan). Greşim, de-aici înainte, cînd vorbim, generalizator, despre PSD. Era firesc, de altfel, ca un partid atît de mare să nu fie uşor de sistematizat şi de blamat „din principiu”, printr-o judecată globală. Sunt sigur că, între membrii lui, se află destui oameni întregi care n-au decît vina de a nu se manifesta mai energic. Oricum, modelul Iliescu (care, constat cu regret, o ţine langa cu discursul său străvechi despre „incitări”) ar trebui, în sfîrşit, depăşit”, explică Andrei Pleșu.

În ceea ce privește aspectele negative ale situației, scriitorul constată că este aproape imposibil ca în prim-planul vieții politice din România să se identifice politicieni de calitate.

”A devenit aproape imposibil să identificăm, în „avangarda” vieţii noastre politice, politicieni nu neapărat de anvergură, dar nici măcar încadrabili într-o medie respectabilă. Nu e vorba aici numai de corupţie, slugărnicie sau incompetenţă. E vorba de o proastă calitate umană, de grosolănie, iresponsabilitate, tupeu, nesimţire şi – nu în ultimul rînd – prostie. Mă uitam la dl Grindeanu în timpul ultimei conferinţe de presă: privea către Liviu Dragnea ca o căţeluşă spre nuia: dînd din coadă, dar cu ochii în panică. Ce să mai zic de dl Dragnea însuşi, care a învăţat destulă engleză, cît să spună că lupta anticorupţie e bullshit! În condiţii normale, dumnealui ar fi putut ajunge, cel mult, un şmecher patron de casino. A ajuns şef de partid majoritar şi lider al ţării…”, explică Pleșu.

Totodată, acesta subliniază faptul că suficiența este „caracteristica cea mai iritantă a clasei noastre politice”.

”Te miri ce ingineraş mediocru, ce activistă răscoaptă, cu aere de mătuşică grijulie, ce jurist semidoct se pronunţă, întrebaţi sau nu, pe orice temă, cu o siguranţă de sine paranoiacă. Ţanţoşi, obraznici, guralivi, agresivi, prost crescuţi, „angajaţi” partinic pînă la desfigurare, ei apar des, dacă nu zilnic, mai ales la posturi de televiziune bine plătite şi bine plătitoare, ca nişte corifei ai înţelepciunii, ai patriotismului, ai adevărului absolut. Ei ştiu! N-au dubii, ezitări, întrebări. Au doar răspunsuri. Sunt providenţiali! Şi dacă îi contrazici, te iau tare. Şterg cu tine pe jos, fac mişto, te învaţă cum e cu patria, cu trădătorii, cu sorosistii, cu inteligenţa. Nu contează că arată a plutonieri reciclaţi, a „fete bune” miloase (mai ales cu cîinii şi cu oamenii străzii), a gospodine cînd nevricoase, cînd duioase, a caftangii ideologici. Se simt bine în pielea lor, în afacerile lor, în conturile şi în vilele lor cochete. Prin inflaţia discursului, mulţi dintre ei sunt deja vedete.

Mai e cîte unul (rămăşiţă a defunctului PRM) care nu pare să aibă o meserie clară, dar are, în schimb, o mulţime de hobby-uri (colecţionează „fineţuri” istorice şi umblă la ocultisme de pripas). Sunt mereu uimit de o doamnă pe care o ştiu „de mică”: se alinta, puber, pe lîngă politicienii momentului, în anii `90, apoi s-a decis să îmbine utilul cu plăcutul, adică viaţa privată cu strategia de carieră, a ajuns ziarist, politician, primar, şi nu m-aş mira s-o vedem, mîine poimîine, preşedinte de ţară. Mai e şi craioveanca Olguţa, intrată, virginal, în PRM, la 16 ani şi evacuată de chiar şeful ei, „tribunul” Vadim Tudor (pînă şi de el!), pentru a se instala, invulnerabilă, în PSD”, scrie Pleșu.

În final, scriitorul atrage atenția asupra faptului că o țară în care nu există politicieni ”plauzibili” ajunge să nu mai aibă nici partide.

”PSD-ul e zdruncinat (sper pe un drum spre normalizare), PNL-ul e în picaj (cei buni de-acolo nu se văd, iar cei care se văd nu sunt buni. Propun o desfiinţare cu reînfiinţare pe baze noi), PMP-ul, fără Băsescu, e o abstracţiune, ALDE e un minor naufragiu ideologic, iar USR, singura noutate de pe scenă, nu se ridică încă la înălţimea propriei noutăţi. A rămas la nivel de ONG. Concluzie: n-avem ce cu ce să înlocuim. Pe cine cu cine. Poate fi o catastrofă sau un nou început, mai proaspăt. Mă tem doar că nu ne vom grăbi să mutăm munţii din loc. Vorba strămoşilor: «Nu dau turcii!»”, conchide Andrei Pleșu.