Andrei Pleșu îl DESFIINȚEAZĂ pe Liviu DRAGNEA: E MAI PERICULOS decât Victor PONTA. E mai puţin transparent. CAMUFLEAZĂ prin „MUSTĂCEALĂ”
Scriitorul Andrei Pleşu a scris într-o postare pe blogul său, despre evenimentele politice care au marcat ultimele zile ale anului 2016. Pleșu a făcut portretul celor mai importanţi lideri politici care s-au remarcat în gestionarea acestor situaţii.
Scriitorul analizează, la sânge, prestaţia politică a şefului Partidului Social Democrat, afirmând că stângăciile de care a dat dovadă îl fac mai periculos decât fostul premier Victor Ponta.
Pleşu afirmă că preşedintele Camerei Deputaţilor încearcă, prin toate mijloacele posibile, să atragă atenţia asupra faptului că de acum înainte "el va face jocurile".
"O stîngăcie de ordin „tehnic” a fost şi prima conferinţă de presă organizată de PSD, după nominalizarea dlui Sorin Grindeanu. Am constatat de mai mult timp că dl Liviu Dragnea e mai periculos decît Victor Ponta. La Ponta, toate defectele (destul de banale, de altfel) sînt la vedere. Îţi dai seama din două vorbe, trei glumiţe şi patru impertinenţe cu cine ai de-a face. Dl. Dragnea e mai puţin transparent.
Camuflează prin „mustăceală” (la propriu…). Dar nici la el şmecheria nu e perfectă. Şmecherul adevărat, şmecherul „de vocaţie” nu lasă să se vadă atît de limpede că e şmecher. Din contra. Se dă oblu, dincolo de orice calcule obscure, de intrigi şi ambiţii ascunse. Or dl Dragnea nu face niciun efort să-şi domine driblingul. E inversul dlui Iohannis. Nu vrea să se impună prin discreţie, concizie, simplitate. Vrea, ca la conferinţa de presă amintită, să ne transmită un mesaj de genul: „Atenţie! Marele mahăr sînt eu! Eu fac jocurile! Eu sînt „Bibicul”! Eu, nu băieţelul ăsta care se gudură, la ordin, pe lîngă mine!” E un foarte prost început pentru dl Grindeanu.
Îi va trebui un mare efort ca să se emancipeze de sub tutela „şefului”, să atenueze cît de cît beţia victoriei căruia „omul de la partid” nu i-a rezistat şi să guverneze în nume propriu. Are, totuşi, un aliat: vanitatea dlui Dragnea. Ştiu, din experienţă, ca vanitatea sfîrşeşte prin a te prosti, prin a te micşora, prin a te te face vulnerabil. Din păcate, toată această „titanomahie” se va petrece pe pielea noastră. (Şi apropo, nu e comic să aflăm că „programul de guvernare” al PSD e, „încă” străin nominalizatului? Că o să-l înveţe „pe parcurs”? Noi credeam, naivi, că e un program avut în minte, în lupta electorală, pînă şi de ultimul membru PSD din fundul ţării. Ei aş! Se pare că nu-l ştie cu adevărat decît dl Dragnea. „Partidul sînt eu!” declară, pe sub mustaţă, „preşedintele-Soare”…)", scrie Andrei Pleşu pe blogul său