Andrei Mihai (CJ Ilfov): În mandatul președintelui Hubert Thuma am reușit să reabilităm trei drumuri județene. Investițiile sunt de sute de milioane (VIDEO)

Andrei Mihai (CJ Ilfov): În mandatul președintelui Hubert Thuma am reușit să reabilităm trei drumuri județene. Investițiile sunt de sute de milioane (VIDEO)

Andrei Mihai, administrator public CJ Ilfov, a vorbit în cadrul Podcastului B1, moderat de Andreea Moraru pe B1 TV, despre drumurile județene reabilitate de când Hubert Thuma conduce Consiliul Județean Ilfov.

„În mandatul dlui președinte am reușit să reabilităm trei drumuri județene, unul dintre ele, DJ101 Balotești-Sitaru, și aici au obținut bani prin Programul regional – o finanțare de circa 60 de milioane, plus o cofinanțare de la bugetul local de vreo 30 de milioane.

Mai avem DJ100 Otopeni – Tunari. Aici am reabilitat drumul din bani publici, 14 milioane de lei, și DjJ01 Berceni-Vidra, iar cu o finanțare din bugetul local de 40 de milioane de lei.

Această finanțare nu înseamnă numai realizarea drumului sau reabilitarea părții carosabile, înseamnă și refacerea trotuarelor, stâlpi de iluminat, piste de biciclete, plantări de copaci.

Acum mai avem două drumuri județene în plină desfășurare: DJ401A și DJ179 Periș-Buria, care are o finanțare de circa 80 de milioane de lei din bugetul local și programul ”Anghel Saligny””, a explicat Andrei Mihai.

Consiliul Județean Ilfov, buget istoric în 2024

Andrei Mihai a mai susținut că bugetul CJ Ilfov de anul acesta e cel mai mare pe care l-a avut instituția vreodată: „Anul acesta am beneficiat de un buget record, dl președinte s-a zbătut foarte tare anul trecut să obținem cât mai mulți bani și am reușit, pentru prima dată în istorie, să avem peste 900 de milioane de lei. Din aceștia, aproape 600 de milioane sunt pentru infrastructură și aici intră toate categoriile. Pentru drumuri avem aproape 300 de milioane. Pe lângă acestea, încercăm să obținem finanțare din toate sursele posibile”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`