Şeful Institutului Cultural Român, Andrei Marga, a declarat marţi, la Palatul Parlamentului, despre numirea sa la conducerea instituție, iar despre faptul că nu a fost audiat de comisiile de cultură la numirea în fruntea instituţiei a precizat că este doar decizia Senatului.
Potrivit fostului ministru de externe, audierile sunt prevăzute doar la numirea miniştrilor, iar audierile la şefia ICR sunt stabilite de Senat.
Andrei Marga a mai declarat că în ziua în care a fost numit la şefia ICR se afla în Germania, plecat pentru corectura unui volum personal, şi nu avea timp fizic să ajungă în ţară pentru a fi audiat de comisiile de cultură.
„Fizic nu puteam să ajung în ţară, numai cu un avion personal puteam ajunge. Senatul are autoritatea să ia decizii privind obligativitatea de a fi audiat” a spus Andrei Marga.
Numirea fostului ministru la şefia ICR este considerată un act de responsabilitate faţă de acesta, care consideră că este o datorie faţă de România.
„Am acceptat această funcţie pentru că trebuie să punem umărul la schimbarea României”, a mai spus Marga.