Andrei Marga, despre incidentul cu Traian Băsescu: Nu l-am comparat pe președinte cu Musolini. Declarația mea a fost deformată
Ministrul de Externe, Andrei Marga, a a comentat marți dimineață la RFI România, incidentul cu președintele Traian Băsescu de la Cotroceni de luni seara, precizând că analogia cu Mussolini nu a fost făcută în cadrul audierilor din comisiile parlamentare, ci ca răspuns la o întrebare despre o lucrare a sa, și nu a reprezentat o comparație cu șeful statului.
„Nu vreau să facem psihologie aici, fiecare om are liberatea gesturilor sale. Eu am făcut o declarație la Comisiile Parlamentului, iar în pachetul de întrebări care s-au pus ulterior, cineva din apropierea fostei guvernări a întrebat despre opinia mea legată de analogia pe care am făcut-o într-o lucrare dintre Musolini și măsurile luate în România. Am răspuns la acea întrebare însă s-a deformat ulterior, ca și cum ar face parte din declarația mea. Și președintele a spus că l-aș fi comparat cu Mussolini, ceea ce nu s-a întâmplat. Am fost de acord cu președintele să avem o discuție și să lămurim aceste probleme, ceea ce pentru mine nu este o problemă”, a explicat Marga.
Preşedintele Traian Băsescu a refuzat iniţial, luni seară, să dea mâna cu Andrei Marga după ce acesta a depus jurământul ca ministru de Externe, strângându-i totuşi mâna acestuia după ce a părut că-i adresează reproşuri.
Andrei Marga a depus jurământul şi după ce a semnat documentul aferent s-a îndreptat către şeful stattului cu mâna întinsă, însă acesta nu i-a răspuns la salut. Băsescu a avut o discuţie cu Marga agitând degetul arătător şi părând nemulţumit.
Abia după terminarea discuţiei, şeful statului i-a strâns scurt mâna ministrului de Externe.