Andrei Marga, asociat cu comuniștii de către jurnaliștii germani: Nu face nicio diferență între stat și partid

Publicat: 09 07. 2012, 17:47
Foto: evz.ro

Demersul ministrului de Externe Andrei Marga de a informa cancelariile occidentale cu privire la poziția USL este criticat de jurnaliștii germani de la Frankfurter Allgemeine Zeitung, care îl consideră ”neobișnuit, dar tipic” pentru noua putere de la București, care nu face diferența înter partid și stat.

Articolul sugerează, chiar și prin titlu – ”Așa grăit-au inițiatorii puciului” – că mișcarea USL este asemănătoare unei lovituri de stat.

”Săptămâna trecută ministrul de Externe Andrei Marga le-a trimis colegilor săi din UE o scrisoare la care a anexat și un comunicat referitor la recentele evenimente politice din România. Acest demers este neobișnuit deoarece ministrul de Externe prezintă poziția guvernului său și nu pe cea a unui partid. Pe de altă parte demersul este tipic modelului de gândire al noii puteri de la București care, precum comuniștii de odinioară, nu face nicio diferență între stat și partid” arată sursa citată.

De asemenea, același articol face referiri și la scandalul iscat de intenția USL de a schimba judecătorii Curții Constituționale. În acest sens, jurnaliștii citează o decarație făcută de Crin Antonescu.

Miza principală, sub o formă sau alta, este intrarea în normalitate a CCR, mai explicit înseamnă schimbarea componenței acestei Curți. Consider că în actuala componență este o rușine” a spus Crin Antonescu.

Se menționează și suspendarea președintelui Băsescu – ”o violare  evidentă a Constituției” – dar și măsurile luate de Guvernul Ponta de la învestirea în funcție, toate fiind încercări de ”a prelua puterea totală în stat.