Andrei Chiliman: Nu cred că voi fi exclus din PNL. Este loc pentru toată lumea

Publicat: 21 01. 2013, 16:21

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, nu crede că va fi exclus din PNL, precizând că în partid “este loc pentru toată lumea”. Totodată, edilul a declarant că este „fals” faptul că ar face tot posibilul să iasă din PNL sau să fie dat afară.

Vreau să fac o precizare, pentru că au apărut tot felul de declaraţii, inclusiv ale preşedintelui partidului, cum că eu fac tot posibilul să ies din PNL, să fiu dat afară. (…) Nimic mai fals. În ultimii 23 de ani am muncit în PNL pentru ca PNL să ajungă un partid important, atât atunci când era bine PNL, cât şi atunci – mai ales atunci – când nu era bine şi era greu pentru PNL, şi am lucrat la imaginea pozitivă a partidului„, a afirmat Chiliman.  

Întrebat despre congresul PNL de la finalul lunii februarie, unde Crin Antonescu a susținut că se va clarifica conflictul dintre cei doi, Andrei Chiliman a declarat că e loc pentru toată lumea, informează Mediafax.

Nu eu am fost cel care am spus că nu este loc şi de Chiliman şi de mine în partid, ci a spus-o domnul Antonescu. Eu cred că într-un partid ca PNL e loc pentru toată lumea. Nu numai pentru dânsul şi pentru mine, dar şi pentru prietenii mai noi pe care i-a adus în partid şi i-a pus pe liste. Eu vă spun sincer că nu i-aş fi adus să îi pun pe liste, aşa că eu nu cred că voi fi dat afară din partid şi că îmi voi continua activitatea în PNL„, a spus sedilul Sectorului 1.