Andrei Chiliman: Crin Antonescu manevrează destul de bine conducerea PNL, sunt multe interese la mijloc

Publicat: 14 01. 2013, 22:04
Foto: gandul.info

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, s-a declarat luni seară, în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării” de pe B1 TV dezamăgit de liderul PNL Crin Antonescu ca urmare a acțiunilor sale manifestate începând din perioada referendumului, devenind astfel în ochii occidentului „cel mai anti-occidental lider din România”.

Vreau explicații de ce s-au semnat hârtii care pun în pericol statul de drept. Eu nu am nimic de negociat cu conducerea partidului. Eu nu tranzacționez principiile statului de drept, principiile liberale cu nimeni. Un conducător, dacă este un conducător responsabil, este obligat să-și și asume și greșelile, nu numai părțile bune. Dacă o să mă excludă este decizia lor. Eu nu plec din PNL decât exclus. Mă voi lupta pentru ca PNL să revină pe linia tradițională, la principiile și valorile pe baza cărora s-a înființat ”, a declarat Andrei Chiliman.

Primarul Sectorului 1 spune că cei care vorbesc astăzi pentru PNL sunt câțiva conducători aleși care doar își apără interesele.

Restul sunt o masă tăcută, pentru că nu au cuvântul. Toate acțiunile lui Crin Antonescu din ultimele 7-8 luni au fost făcute pentru un scop personal, puterea, funcția de președinte. Crin Antonescu manevrează destul de bine conducerea partidului, sunt destule interese la mijloc, o funcție colo, una dincolo, influențe într-un minister, în altul. La conducerea PNL nu mai e un nivel de principii, ci unul de nivele personale. Așa cum el e în stare să distrugă democrația, așa sunt și ei gata să accepte anumite toane ale lui Antonescu”, a completat Chiliman.

Andrei Chiliman: Sunt dezamăgit de Crin Antonescu

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed: