Andrei Caramitru vine cu scuze: Pentru mine Holocaustul este simbolul absolut al răului și, din greșeală, l-am folosit inițial pentru a descrie durerea prin care trecem
Andrei Caramitru prezintă scuze după ce comparația făcută între situația politică din România și Holocaust.
Într-o postare pe Facebook, consilierul președintelui USR Dan Barna a precizat că pentru el, Holocaustul este ”simbolul absolut al răului” însă a admis că ”noastră nu poate fi comparată cu adevăratul Holocaust”
”Am scris un text despre costul corupției in România anilor blestemați pe care îi trăim. O mare tragedie pentru noi – suntem a 2-a țară după Siria ca exod al populației, avem cea mai mare rată a mortalității din UE. Ne dispare populația unui oraș mare în fiecare an.
Din păcate am folosit un termen pe care nu trebuia să îl folosesc – “holocaust”. Pentru mine Holocaustul este simbolul absolut al răului și, din greșeală, l-am folosit inițial pentru a descrie durerea prin care trecem. Însă – evident – situația noastră nu poate fi comparată cu adevăratul Holocaust. Am șters cuvântul și înlocuit cu un termen generic (“genocid”), după primele atenționări primite.
Îmi cer scuze pentru referința inițială – nu am avut nici cea mai mică intenție de a minimiza ororile întâmplate. M-au durut comentariile prin care se insinua că aș fi fundamental insensibil la ce s-a întâmplat atunci. Am vizitat Auschwitz și, recent, muzeul Holocaustului din Berlin, am citit în ultimii ani multe mărturii ale supraviețuitorilor. Știu în detaliu și m-am exprimat și asupra rolului Statului Român în acele timpuri – pentru că societatea noastră nu își recunoaște suficient vina în ororile nazismului. Am militat recent pentru educația civică și morală (pe modelul Statului German care și-a recunoscut vina) și am vorbit despre importanța luptei împotriva oricărui regim ne-democratic și totalitar.
Cred că este o lecție bună nu doar pentru mine dar și pentru noi toți – folosim prea des aceste referințe în limbajul curent fără să ne dăm seama de consecințe. Dear Ambassador David Saranga – all my apologies”, a scris Andrei Caramitru pe Facebook.
Luni, Caramitru a comparat situația politică din România cu Holocaustul. Confruntat cu un val de reacții negative, politicianul a schimbat cuvântul „Holocaust” cu termenul „genocid”.
”Holocaustul României. CUM NE OMOARĂ ȘI NE ALUNGĂ. CA SĂ FURE. Corupția ucide și distruge. Știm asta. Știți însă care e dimensiunea? Un genocid uriaș. În fiecare an : 100’000 de morți, 200’000 de oameni care pleacă în diaspora, 100’000 de oameni care fug din zonele sărace controlate de mafia PSD către orașele mari din țară. E mai rău decât ce am suferit în al doilea război mondial. Atunci am avut 250’000 de morți în 4-5 ani”, a scris Andrei Caramitru pe Facebook.
Politicianul a fost taxat dur de internauți, și a fost taxat și de Ambasada Israelului.
”Din păcate, din nou, constatăm cu dezamăgire că un politician român se folosește de termenul „Holocaust” într-un context total nepotrivit. Moartea a milioane de oameni nevinovați nu trebuie minimalizată iar atrocitățile războiului nu trebuie să-și găsească locul în campania electorală a vreunui partid. România a făcut pași importanți în combaterea antisemitismului și este fără îndoială un model de urmat în regiune. Îl invităm pe domnul Andrei Caramitru să se documenteze mai mult și să viziteze Memorialul Victimelor Holocaustului Yad Vashem de la Ierusalim”, a transmis ambasadorul Israelului în România, David Saranga, într-un comunicat de presă.
Nu sunt primele declarații controversate ale lui Andrei Caramitru. Acesta a fost printre cei mai vehemenți apărători ai Oanei Bogdan, cea care milita pentru interzicerea dreptului la proprietate. Totodată, el a declarat că, după ce USR va ajunge la guvernare, se va construi în fiecare reședință de județ un muzeu al luptei anti-corupție, iar fiecare elev va fi obligat să meargă să-l viziteze.
Andrei Caramitru vine cu scuze: Pentru mine Holocaustul este simbolul absolut al răului și, din greșeală, l-am folosit inițial pentru a descrie durerea prin care trecem