Andreea Paul vrea să fie cercetată de o comisie de etică, pentru a se dovedi că lucrarea sa nu este un plagiat. În acest fel a răspuns aceasta acuzaţiilor care i s-au adus de jurnaliştii de la Jurnalul Național, care notează că mai multe pasaje din lucrarea sa nu au citată sursa.
Andreea Paul spune că multe bucăţi sunt folosite din alte lucrări scrise de ea anterior şi că se încearcă de fapt muşamalizarea cazului Ponta, a cărui lucrare de doctorat s-a dovedit că este copy-paste.
„Teza mea de doctorat nu este plagiată. Teza mea de doctorat este scrisă de propria persoană în urma a 7 ani de cercetare. E un moment în care merită explicat pe înțelesul românilor ce înseamnă manipulare, distorsiune și acoperire a adevăratului plagiat al lui Ponta.„, a declarat Paul.
Întrebată dacă intenționează să își supună lucrarea unei comisii de etică, aceasta a declarat: „Chiar îmi doresc foarte tare acest lucru și sper să se autosesizeze. Dacă nu, mă voi duce eu personal. Nu am nicio emoție să supun această teză de doctorat analizei, ea este făcută de mine.„