Ancheta in scandalul prostituatelor care s-au intalnit cu membrii Secret Service în Columbia ia amploare. Specialistii verifica acum daca acestea au au avut acces la programul preşedintelui Barack Obama.
Vorbim despre cel mai mare scandal din istoria Secret Service, care riscă să păteze imaginea Serviciului De Protecţie şi Pază al preşedinţiei americane.
Potrivit publicaţiei „New York Daily News„, programul vizitei şefului Casei Albe în Columbia ar fi fost găsit într-o cameră de hotel unde agenţii Secret Service ar fi adus prostituate.
Aceştia s-ar fi lăudat public că „lucrează pentru Obama” şi că sunt acolo „pentru a-i asigura protecţia”. Secret Service verifică acum trecutul acestor femei şi înregistrările convorbirilor telefonice făcute ulterior de prostituate, pentru a se asigura că acestea nu au legături cu teroriştii sau traficanţii de droguri.
Unsprezece agenţi din Servicul de Protecţie şi Pază şi zece soldaţi americani sunt anchetaţi după ce, săptămâna trecută, în timp ce se aflau în misiune în Columbia, au adus prostituate în camerele de hotel unde erau cazaţi.