Un protest spontan a izbucnit joi, la Ministerul Finanțelor. Angajații și-au întrerupt activitatea, nemulțumiți de măsurile discutate la nivelul coaliției PSD – PNL pentru acoperirea deficitului bugetar. Sindicaliștii susțin că proiectul prezentat public ar duce la scăderea veniturilor angajaților cu 700 de lei lunar. Iar problema legată de salarizare nu e singura.
Senatoarea USR Anca Dragu, fost ministru al Finanțelor, a ținut să-i felicite pe acești angajați pentru că au curajul să atragă atenția asupra neregulilor din proiectul de Ordonanță și l-a criticat pe actualul ministru, Marcel Boloș (PNL), că a fugit de oameni, în loc să meargă să discute cu ei.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.
„Eu vreau să-i felicit pe angajații Ministerului Finanțelor că au atitudine verticală, că au luat poziție în fața acestor abuzuri, efectiv abuzuri pe care le fac guvernanții, ministrul Finanțelor și întregul Guvern. Practic toți sunt responsabili de ce se întâmplă zilele acestea, de haosul fiscal și din administrație în general. Deci felicitări că au puterea să spună lucrurilor pe nume.
Vedem cu această ocazie că aceste ordonanțe de urgență, aceste proiecte scurse pe surse către noi, cetățenii, nu au fost scrise la Ministerul Finanțelor, că doar nu ieșeau oamenii să protesteze împotriva propriilor ordonanțe. Și atunci prima întrebare adresată Guvernului: domnule, cine a scris aceste aberații? Să ne spună cineva și nouă cu nume și prenume cine scrie acele ordonațe în numele ministerelor”, a declarat Anca Dragu, pentru B1 TV.
Senatoarea USR i-a reproșat apoi lui Marcel Boloș că fuge de colegii săi din minister, în loc să discute cu ei: „Pe vremea lui Dragnea așa se întâmpla. Oribilul OUG 114 al lui Vâlcov a fost scris undeva în niște laboratoare, nu știe nimeni cine l-a scris, or acele OUG dădeau peste cap domenii întregi or la fel se întâmplă și azi și da, Ministerul Finanțelor e îngrijorat de consecințe. Deci nu numai că ei n-au scris aceste aberații, n-au fost consultați, nu li s-a cerut un studiu de impact și vedem acum că ministrul Finanțelor fuge, dă bir cu fugiții. Își dă demisia? Ce înseamnă să fugi? Să meargă în mijlocul oamenilor să vorbească cu ei, sunt colegii lui. E oribil ce face ministrul Finanțelor, că nu acordă respectul cuvenit colegilor”.
Despre acest protest a vorbit și Vasile Marica, președintele Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetarilor „SED LEX”. El a precizat întâi că protestul nu a fost organizat de sindicate.
„S-au acumulat frustrări foarte mari în cadrul Ministerului Finanțelor – și nu neapărat legate de vouchere de vacanță sau de bani, ci este legat pur și simplu de sistem, de sistemul de carieră, de modul în care sunt tratați oamenii aceștia, de ce li se întâmplă de zi cu zi. Au venit, bomboana pe colivă, acum cu această ordonanță, în momentul în care noi încercam să le spunem că ne trebuie o grilă de salarizare separată, ne trebuie egalizarea salariilor în sistem, că avem oameni în același birou cu salarii diferite și fac același lucru”, a declarat Vasile Marica.
Acesta a mai precizat că proteste sunt și la instituții din țară.