Anca Boagiu: PPE vrea România în centrul procesului de întărire a Uniunii Europene

Anca Boagiu: PPE vrea România în centrul procesului de întărire a Uniunii Europene

Vicepreşedintele PDL Anca Boagiu a declarat, marţi, că Congresul PPE va fi organizat la București pentru a se lua decizii pentru Europa şi nu pentru a se vedea, ca în cazul „unui partid pitit pe la Bruxelles”, cum se pune „mâna pe putere”, scrie Mediafax.

„Organizăm acest Congres pentru a lua decizii pentru Europa, nu aşa cum am văzut la un alt partid politic care s-a pitit pe la Bruxelles, pentru a vedea cum punem mâna pe putere. Pentru noi, puterea adevărată este o Europă puternică şi ea nu poate fi realizată decât dacă aplicăm ceea ce noi ne-am propus, «Mai multă Europă»”, a spus Anca Boagiu.

La Congresul PPE, ce se va desfășura în perioada 17-18 octombrie la Bucureşti, participă aproximativ 2.000 de politicieni decidenţi europeni, urmând să fie adoptat programul politic al PPE şi noua conducerea a acestuia.

Congresul PPE va fi organizat în două părți distincte, una politică şi una în care va fi aleasă noua conducere a PPE – preşedintele, secretarul general şi cei zece vicepreşedinţi.

Anca Boagiu este propunerea PDL pentru funcţia de vicepreşedinte al Partidului Popular European.

Vicepreședintele PDL a declarat că este „o onoare” pentru România ca programul popularilor europeni să se cheme „Programul politic al PPE adoptat la Bucureşti”.

„Prin adoptarea acestui program al PPE la Bucureşti dăm semnalul că PPE vrea România în centrul acestui proces de reformare, de întărire a UE”, a mai declarat liderul PDL.

PDL şi UDMR vor fi gazdele Congresului de la București, dar organizatorii sunt reprezentanţii PPE.

Cancelarul german Angela Merkel, preşedintele CE Jose Manuel Barroso, liderul actual al PPE Wilfried Martens, dar şi preşedintele Traian Băsescu figurează pe lista vorbitorilor la Congresul PPE care se va desfăşura, miercuri şi joi, la Palatul Parlamentului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)