Afaceristul Dragoș Anastasiu promovează un FAKE-NEWS grosolan, pentru a ajuta PSD într-un moment delicat: Apropiat de Dacian Cioloș, acesta se visează premier în urma unei soluții de compromis (FOTO, VIDEO)

Publicat: 02 10. 2019, 12:34

În plină criză politică, în care opoziția este mai aproape ca niciodată de demiterea Guvernul Viorica Dăncilă, iar PSD apelează la orice chichiță posibilă pentru a împiedica acest lucru, afaceristul Dragoș Anastasiu a ieșit public cu o declarație extrem de controversată, care nu este bazată pe nimic din realitatea politică, dar care are rolul de a crea confuzie și panică privind instalarea unui guvern al opoziției sau unul tehnocrat. Toate sursele consultate de B1.ro, relevă faptul că, în întregime, declarațiile lui Anastasiu nu au niciun sâmbure de adevăr.

FAKE NEWS promovat de Dragoș Anastasiu

Preluând din fake news-urile promovate de o parte din paginile asumate de PSD pe rețelele de socializare, Dragoș Anastasiu a declarat în fața patronilor germani din România că un premier tehnocrat ce va veni în 2020 va decide disponibilizarea a 400.000 de bugetari, iar ulterior se va lua și decizia renunţării la cota unică de impozitare şi adoptarea impozitării progresive.

Ba mai mult, pentru a panica și mai tare populația și mediul de afaceri, Dragoș Anastasiu a argumentat aceste posibile măsuri prin faptul că în următorii cel puţin trei ani nu vor exista bani pentru plata pensiilor şi salariilor bugetarilor conform actualelor Legi a Pensiilor şi a Salarizării Unitare, iar politicienii nu se vor atinge de pensii şi de salariile bugetarilor, astfel că singura măsură pentru Guvern de a obţine bani la buget ar rămâne renunţarea la cota unică de impozitare.

„Cota unică: e o părere personală, eu sunt susţinătorul cotei unice, dar cota unică n-are nicio şansă să supravieţuiască. Repet, nu pot să spun de unde vin discuţiile, dar după părerea mea personală cota unică nu are nicio şansă să supravieţuiască. C-o fi bine, c-o fi rău, nu sunt banii în România! În anii 2020, 2021, 2022 şi aşa mai departe, nu sunt bani pentru a plăti salariile şi pensiile conform actualei Legi a Pensiilor şi a Salarizării Unitare. Nu sunt bani! Eu personal cred că niciun partid nu se va atinge de această zonă, o vor lăsa aşa, şi atunci întrebarea este ‘cum facem (Guvernul, n.r.) rost de bani? Adică avem o cheltuială fixă (pensiile şi salariile bugetarilor n.r.), şi de asta nu ne atingem'”, a susţinut Dragoş Anastasiu, potrivit Agerpres.

Pe lângă disponibilizarea a 400.000 de bugetari, afaceristul a mai vorbit și despre eliminarea județelor și desființarea masivă a unităților administrativ teritoriale.

„O să încerce să se atingă, unii de ei, în următorul an, dacă se poate, printr-un Guvern care nu o să aibă la vârf coloratură politică, să se atingă de Legea Pensiilor, cu pensiile speciale şi cu salarizarea unitară, dar în special prin diminuarea numărului de bugetari de la 1.200.000 la 800.000, printr-o schimbare la nivel de administraţie. Nu o să mai fie 42 de judeţe, ci 8 regiuni, n-o să mai fie 3.000 de unităţi administrativ-teritoriale, ci 1.000, şi de acolo dăm afară 400.000 de oameni, de care mediul privat are nevoie, ca să zic aşa. Depinde cine iese de acolo, că de unii s-ar putea să n-avem nevoie, că va fi mai rău decât aşa”, a mai afirmat Dragoş Anastasiu.

Acesta îl laudă pe Victor Ponta pentru curaj și susține că toți experții de la BNR militează pentru cota progresivă.

Deocamdată nimeni nu are curaj, cu excepţia unui singur politician, a lui Ponta, în rest nimeni nu are curaj să se atingă de (renunţarea la cota unică de impozitare, n.r.). Pe de altă parte, toată Banca Naţională, Florin Georgescu, Croitoru, toată lumea la BNR e cu cota progresivă, dar în rest dintre politicieni nimeni nu are curaj, cu excepţia lui Ponta, dar toată lumea o are în minte, vă spun din discuţiile cu ei, nu din altceva„, a adăugat Dragoş Anastasiu.

Mesajul lui Dragoș Anastasiu, preluat și promovat de Olguța Vasilescu

Discursul lui Dragoș Anatasiu a fost imediat preluat de către Olguța Vasilescu, unul din cei mai agresivi lideri PSD la a promova mesaje alarmiste privind măsurile pe care le-ar putea lua opoziția.

„Tocmai am avut o discutie telefonica, in direct, la Antena 3, cu dl. Dragos Anastasiu (…). Pe langa poezia ca nu mai sunt bani de pensii si salarii pe care o auzim de trei ani (si uite ca au fost), domnia sa spune ca va trebui sa se renunte la cota unica de impozitare si trebuie „sa fie dati afara” (am citat corect) 400000 de bugetari. Asta ca sa ne amintim de guvernarile de dreapta… Renuntarea la cota unica se impozitare inseamna taieri de salarii, ca sa ne intelegem! (…) In ceea ce priveste cei 400000 de bugetari care dispar, ma intreb daca valul de concedieri nu ne va aduce iarasi in situatia din 2010 cand au plecat acasa 200000? Va intrebati de ce e un post de politie la trei comune? Pentru ca atunci au disparut din schema 10000 de politisti. Vin vremuri grele peste Romania!”, a scris Lia Olguța Vasilescu, miercuri dimineață, pe Facebook.

Foto: Inquam Photos

Cine este, de fapt, Dragoș Anastasiu și care sunt legăturile sale politice

Pentru a credita acest FAKE-NEWS grosolan, surse online legate de PSD îl dau pe Dragoș Anatasiu drept un apropiat al PNL, deși nu există nicio legătură directă între el și conducerea acestui partid. El nu a fost prezent împreună cu liberalii la niciun eveniment și nici nu au derulat vreun proiect în comun.

Ba dimpotrivă, dacă este să analizăm activitatea acestuia putem vedea că, mai degrabă, Dragoș Anastasiu este mai apropiat de zona PLUS și de fostul premier Dacian Cioloș. Conform site-ului Guvernului, Cioloș și Anastasiu au fost prezenți unul lângă altul la Timișoara la un eveniment unde au ținut și o declarație de presă comună.

Dacian Cioloș, alături de Dragoș Anastasiu, la o conferință de presă în 2016 la Timișoara

Mai mult, un anunț din 2017 al Institutului Dezvoltării Personale arată cum cei doi au participat la Iași la o dezbatre.

„DACIAN CIOLOȘ și DRAGOȘ ANASTASIU vin la Iași să dezbată împreună cu liderii din Iași și din întreaga noastră Moldovă despre cum poate Mentalitatea Deschisă (Outward) să schimbe România”, se arată în anunțul din mai 2017.

Foto: gov.ro

Cum se visează Anatasiu prim-ministru

De asemenea, un articol din 2017 semnat în „Național” de Cătălin Tache, îl numește pe Dragoș Anastasiu drept „premierul lui Cioloș” și arată cum „refugiat la Bruxelles, Cioloș încearcă să îl impună pe Anastasiu în tandem cu Dan Barna„.

„Un întreg aparat propagandistic profesionist și bine întreținut, mai ales dacă are în spate ”expertiza” promovării multinaționalelor pare să se fi pus în mișcare în ultimele zile, ca la un consemn știut dinainte pentru a ”legenda” viitoarea calitate de ”premierul lui Cioloș” a omului de afaceri Dragoș Anastasiu. Iar schimbarea de macaz a intervenit după ce ”încăpățânarea” lui Dan Barna a avut încă o dată efectul scontat, astfel că mai mult ca sigur acesta va fi candidatul la alegerile prezidențiale al Alianței USR – PLUS. Drept urmare, ”premiul de consolare” pe care se pare că va încerca să îl negocieze acum Dacian Cioloș, mai ales după ce acesta a ajuns ditamai marioneta lui Emmanuel Macron la conducerea grupului european ”francofon” Renew la Bruxelles va fi prezentarea lui Anastasiu drept premier, ”la pachet” cu prezidențiabilul Dan Barna.”, scrie Cătălin Tache.

De altfel, în condițiile în care în opoziție există numeroase orgolii, iar niciunul din liderii de partide nu pare să renunțe și a susține un premier din alt partid, varianta unui premier apolitic în fruntea unui guvern de uniune a opoziției este tot mai des vehiculată. În acest context, Dragoș Anastasiu se visează iar premier și, în acest scop, a ales să intre în joc făcând declarații precum cele de mai sus. Totuși, surse din mediul politic susțin că, în niciun fel de scenariu post-moțiune, Anastasiu nu are cum să prindă un post în Guvern. Cu alte cuvinte, vrabia mălai visează.