ANAR: În judeţul Galaţi a plouat miercuri noapte cât pentru două luni

ANAR:  În judeţul Galaţi a plouat miercuri noapte cât pentru două luni
Foto: gandul.info

Administraţia Naţională „Apele Române” a anunţat că, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Galaţi „a plouat cât pentru două luni”.

ANAR precizează că au căzut peste 140 de litri de precipitaţii pe metru pătrat.

„Cantitatea de precipitaţii din cursul nopţii de miercuri spre joi reprezintă echivalentul a două luni de zile de precipitaţii, cât se înregistrează în mod normal în zona respectivă”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR).

Potrivit sursei citate, pagubele înregistrate au fost provocate în principal de scurgerile importante de pe versanţi şi de torenţi. Localităţile afectate sunt Cudalbi, Pechea, Griviţa, Cuca, Costache Negri, Tecuci, Vlădeşti, Măstăcani, Corni, Măcişeni.

În noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Galaţi s-au înregistrat precipitaţii de 140,5 litri pe metru pătrat la staţia Griviţa, 147,6 litri pe metru pătrat la staţia Tecuci, 108,5 litri pe metru pătrat la staţia Fărtăneşti, iar la Vlădeşti s-au înregistrat 111,8 litri pe metru pătrat.

Opt persoane şi-au pierdut viaţa, iar o alta este dată dispărută, după ce au fost luate de viituri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră