Analiza politică a Alinei Mungiu-Pippidi, la ”Dosar de politician”: Eu cred că Florin Cîțu are intenția să fie un premier reformator. Oamenii n-au vrut să-i aducă pe cei de la USR ca să numească prefecți PSD (VIDEO)

Publicat: 07 03. 2021, 21:49

Politologul Alina Mungiu-Pippidi a făcut, duminică seară, la ”Dosar de politician”, o analiză a situației politice din România, referindu-se, mai ales, la prestația de până acum a guvernului de coaliție. Pippidi spune că are încredere în intenția premierului Florin Cîțu de a fi un prim-ministru reformator, dar spune că primele măsuri luate au fost unele populiste.

Ce spune Alina Mungiu-Pippidi despre contextul politic actual din România

”Eu cred că Florin Cîțu a avut intenția, și probabil că o are încă, să fie un premier reformator, dar după cum era de așteptat, în condițiile în care vii la guvernare pe această coaliție, o coaliție care nu are o majoritate puternică și care este este susținută mai ales…. Factorii de putere din această coaliție cine sunt? Președintele Iohannis și serviciile secrete. Ca atare, ești oarecum limitat în ceea ce vrei să faci. Nu ai multe voturi, nu reprezinți o fracțiune foarte mare din populație și ăștia sunt factorii de putere care, practic, au veto pe tot ceea ce vrei să întreprinzi.

Veto-urile astea au fost deja exercitate, astfel încât primele lucruri radicale care au fost aruncate unele au fost vorbe goale, populiste, despre care toată lumea știa că nu se puteau face sau că dacă s-ar face chiar nu serveau nimic – număr de parlamentari, tăiem pensiile parlamentarilor. (…) Iar lucrurile cu totul justificate și reformatoare pe care au avut timp să le facă, de exemplu, să taie sporurile, până la urmă s-a văzut, de fapt, că nu prea se pot face și că tai niște lucruri minore și s-a tăiat mult mai puțin decât sporurile de pe vremea premierului Boc, când totuși au fost încercări ceva mai curajoase. Părearea mea este că asta se va întâmpla cu foarte, foarte multe reforme pentru că ei nu au venit cu reformele astea pregătite bine”, a declarat Alina Mungiu-Pippidi.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Pippidi: Lumea a votat în România ca să dea un mandat clar că vrea un guvern european

Politologul a vorbit, în acest context, și despre politizarea funcțiilor de prefect.

”În 2017 și în 2018, un număr fără precedent de oameni au fost în stradă și, mai ales, la alegerile europene, lumea a votat în România ca să dea un mandat clar că vrea un guvern european, că vrea un guvern pe bază de reguli, că nu mai vrea un guvern personalist. Ăsta a fost mandatul cât se poate de clar – guvern pentru statul de drept. Nimeni n-a vrut să-i aducă pe cei de la USR, ca să numească pefecți PSD”, a mai spus Alina Mungiu-Pippidi.