Vicepreședintele Comisiei speciale a Parlamentului European privind infracțiunile financiare, socialista Ana Gomes, susține că PSD ar trebui să fie exclus din Partidul Socialiștilor Europeni (PES). Într-un interviu acordat HotNews.ro, aceasta a condamnat gestul obscen făcut de Florin Iordache în Parlament, la adresa membrielor opoziției și a criticat modificările la legile justiției, adoptate de majoritatea PSD-ALDE.
Întrebată ce părere are despre faptul că fostul lider al S&D, Hannes Swoboda, a spus că partide precum PSD din România ar trebui excluse din PES, Ana Gomes a răspuns: ”Eu sunt de acord cu Hannes Swoboda. Dacă vor continua să fie capturați de oameni corupți ca domnul Liviu Dragnea și să servească agendei lor, aducând atâta rușine și instabilitate politică țării, precum și reputație rea grupului nostru, ar trebui să fie excluși”.
Socialista a catalogat drept ”oribil și total nepotrivit” faptul că Florin Iordache le-a arătat degetul mijlociu adversarilor politici în Parlament.
”Pe mine mama m-a învățat că pur și simplu trebuie să ignori cuvintele și gesturile prostești. Este oribil, desigur, total nepotrivit într-un Parlament și cu atât mai mult în cazul unui politician din familia mea politică. Nu pot să accept asta în niciun fel. Nu știu, poate pe dânsul ar trebui să-l întrebați. Eu cred că, comportându-se atât de oribil și bădăran, a tratat fără respect poporul României și funcția înaltă în care a fost ales”, a mai spus Ana Gomes.
În ceea ce privește modificările legilor justiției din România, Aceasta a precizat: „Eu mi-am exprimat îngrijorarea că legile nu îndeplineau condițiile statului de drept ale unei țări membre UE și că într-adevăr erau făcute să împiedice și să zădărnicească lupta anticorupție. Și cred că asta cred și mulți cetățeni ai României, de aceea au fost demonstrații uriașe în România, de aceea cetățeni români care trăiesc în țara mea (Portugalia – n.r.) mi-au împărtășit același punct de vedere, fiind foarte îngrijorați de ceea ce se întâmplă în țara lor. Și, de aceea, săptămâna aceasta, aici, în Parlamentul European, am adoptat o rezoluție privind România, care le transmite îngrijorări autorităților române, să nu continue pe această cale”.