Amnistia fiscală pentru pensionari și mame, aprobată în ședința de Guvern (VIDEO)

Publicat: 19 08. 2014, 14:08

Proiectele de lege privind amnistierea pensionarilor și mamelor au fost aprobate, marți, în cadrul ședinței de Guvern, urmând să fie transmise spre adoptare Parlamentului, informează B1 TV.

Proiectele de lege privesc pensionarii și mamele care au primit sume necuvenite din vina funcționarilor publici, însă ministrul Muncii, Rovana Plumb, a explicat că cei care au depus documente false pentru a obține pensie nu vor beneficia de această amnisitie.

De asemenea, premierul Ponta a spus, în cadrul ședinței de Guvern, că s-ar mai putea include în acest proiect de lege ”eventual” alte categorii de persoane, doar în cazul în care acestea se vor regăsi în situații similare. 

Pe 31 iulie, premierul Victor Ponta a cerut ministrului Muncii să elaboreze un act normativ pentru amnistia pensionarilor care trebuie să returneze statului o parte din banii încasaţi anterior, astfel încât bătrânii să nu mai ajungă în situaţia de a se sinucide.

Legea privind amnistia va fi aplicată pentru acele persoane care au beneficiat de diverse forme de sprijin, pensii sau indemnizaţii pentru mame şi sunt obligate acum, din cauza unor erori administrative, să restituie bani, a declarat premierul Ponta, precizând că este o amnistie fiscală, nu penală.

În 1 august, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, a anunțat că peste 12.460 de mame pentru care s-au constituit debite de returnare a unei părţi din indemnizaţia pentru creşterea copilului vor fi amnistiate fiscal prin intermediul unei propuneri legislative care va fi făcută pe data de 20 august.

Măsura amnistiei fiscale va fi aplicată şi în cazul tuturor pensionarilor din sistemul de asigurări sociale, atunci când aceştia se confruntă cu debite generate de interpretări neunitare ale prevederilor legislaţiei în domeniul asigurărilor sociale.

Aministia fiscală a fost aprobată în ședința de Guvern