Americanii iau în vedere înarmarea profesorilor, pentru a evita tragedii precum cea de la Newtown
Americanii se gândesc tot mai serios la posibilitatea înarmării profesorilor din școlile publice, în ideea evitării producerii unei noi tragedii în genul celei care a avut loc în Newtown, Connecticut, informează Mediafax.
Joi, în Utah, unul dintre cele două state, alături de Kansas, unde portul de arme este autorizat în şcoli, aproape 200 de profesori sau angajaţi ai şcolilor au participat la un antrenament pentru a obţine un permis de port-armă oferit gratuit de Utah Shooting Sports Council (USCC), un grup de apărare a drepturilor deţinătorilor de arme de foc.
Iniţiativa a atras în total 400 de persoane, însă doar o jumătate au putut participa la acest program de formare, a precizat Bill Scott, unul dintre membri USSC.
Faptul că profesorii ar trebui înarmaţi, „nu doar pentru a le permite să se apere unui agresor, ci în primul rând pentru a face eventualii atacatori conştienţi de faptul că profesorii sunt înarmaţi în Utah„, a asigurat el.
„Nu spunem că toţi profesorii ar trebui înarmaţi. Spunem doar că aceia care fac această alegere, care doresc să participe la acest training să o poată face în Utah şi vrem doar să le facilităm această sarcină„, a adăugat Scott.
Ministrul Justiţiei din Arizona a propus miercuri autorizarea profesorilor, directorilor sau angajaţilor şcolii să poată purta arme în şcolile lor.