Amendă de 60.000 de lei de la Garda de Mediu pentru Primăria Timişoara din cauza mizeriei de pe străzi

Publicat: 17 02. 2022, 12:43
Foto: Dominic Fritz / Facebook

Primăria Timișoara a fost amendată cu 60.000 de lei duoă ce au fost formulate numeroase sesizări privind mizeria din oraş. Recent, primarul Dominic Fritz a anunţat că va suplimenta cu 8 milioane de lei banii pe care municipalitatea îi plăteşte firmei care asigură curăţenia stradală în Timişoara.

„Urmare a apariţiei în presa scrisă şi televizată a numeroaselor sesizări cu privire la starea de salubrizare defectuoasă în Municipiul Timişoara, comisarii GNM CJ Timiş au efectuat operativ un control pe raza teritorial administrativă a Municipiului Timişoara, în vederea verificării stării de salubrizare a localităţii, ocazie cu care s-a constatat că aspectele reclamate se confirmă: starea de salubrizare în Municipiul Timişoara lasă de dorit, pe domeniul public au fost identificate abandonări de deşeuri, măturatul stradal pe lângă borduri lipspseşte cu desăvârşire, frunzele nu au fost colectate şi predate către operatori autorizaţi.

Pentru neconformităţiile constatate comisarii GNM CJ Timiş au aplicat sancţiune contravenţională, în valoare de 60.000 lei, conform art. 96 alin (2) pct. 3 din  OUG 195/2005 cu modificările şi completările ulterioare şi au dispus măsuri urgente pentru salubrizarea stradală, respectiv prezentarea la GNM CJ Timiş a  unui grafic de salubrizare pe străzi”, transmite Garda de Mediu Timiş, pe Facebook.

Firma Brantner are un contract încheiat în 2019 cu Primăria Timişoara, pe o perioadă de patru ani, pentru suma maximă de 18 milioane de euro.

Recent, primarul Dominic Fritz a anunţat că în acest an va suplimenta cu 8 milioane de lei banii pe care municipalitatea îi plăteşte firmei care asigură curăţenia stradală în Timişoara şi a anunţat că pentru următorul contract de salubrizare va cumpăra serviciile unui consultant.