Ambasadorul SUA la București: ”Fără stabilitate şi stat de drept nu se poate mişca nimic. Justiţia independentă trebuie să meargă mai departe”

Publicat: 19 12. 2019, 19:15

Noul ambasador al SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, susține că pentru România, provocările sunt legate, printre altele, de implementarea statului de drept, subliniind că ”fără stabilitate şi stat de drept nu se mişcă nimic”.

”Nu cred că provocările sunt legate de a vorbi despre statul de drept, cred că provocările sunt în implementarea statului de drept. Cred că România este o ţară magnifică, o ţară frumoasă şi o ţară cu un potenţial imens. (…) Sunt mult mai multe de realizat dar, ca să se ajungă dincolo de situaţia din prezent, trebuie implementate o justiţie independentă şi statul de drept, aşa încât toată lumea să fie tratată drept şi în litera legii, iar investiţiile străine să fie binevenite pentru ca, într-adevăr, să facem România măreaţă din nou. (…) Multe din acestea se pot rezolva prin implementarea statului de drept. Şi asta se aplică tuturor sectoarelor economice – serviciile de sănătate, mineritul şi extracţia de petrol, industria forestieră – unde aţi avut mai multe probleme, privind defrişările ilegale, producţia industrială şi investiţiile companiilor străine. Fără stabilitate şi stat de drept nu se poate mişca nimic. În ceea ce priveşte criticile aduse României, cred că trebuie avută în vedere perspectiva evoluţiei extraordinare a poporului român. Aceasta trebuie luată în considerare înainte de lansarea oricărei critici. Dar, în acest context, regulile statului de drept trebuie să fie aplicate, iar justiţia independentă trebuie să meargă mai departe”, a declarat ambasadorul american, într-un interviu pentru Agerpres.

Referitor la evoluția României în direcția statului de drept, Adrian Zuckerman a fost întrebat și dacă i-a fost greu să le explice americanilor cum a ajuns țara noastră la democrație. Asta în condițiile în care SUA au fost mereu o democrație.

”Cred că libertatea nu este un lucru ieftin şi cred că pentru mine e uşor să explic asta, dar, uneori, oameni care nu au avut experienţa durerii, a greutăţilor şi a condiţiilor dezastruoase cauzate de un regim comunist nu pot percepe în totalitate cum este să ai controlul unui asemenea regim într-o ţară. Eu şi familia mea am trăit această experienţă, mulţi emigranţi din România în SUA înţeleg asta şi toţi m-au rugat să explic mai multor oameni din America şi altora care poate nu au trăit aşa ceva. Cred că este greu pentru cineva care nu a văzut ororile unui regim comunist să aprecieze cât este acesta de îngrozitor, aşa că nu pot evalua în totalitate indiferent de explicaţiile pe care le dai. Cred că este una din probleme. Dar când vorbesc cu oamenii, cred că majoritatea încearcă să înţeleagă situaţia, cum a fost în România. Nu mai este cazul acum. Ţara a evoluat enorm şi repet: este un progres uriaş şi cred că preşedintele Iohannis şi premierul Orban sunt pregătiţi să ducă lucrurile mai departe”, a mai spus ambasadorul american la București.