Ambasadorul SUA in Romania, Hans Klemm, apreciază activitatea procurorului general al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Codruța Kovesi, și consideră că procesul transparent de numire în această funcție, dar și în alte funcții de justiție va duce la nominalizarea celor mai competente persoane pentru aceste posturi, potrivit ziare.com.
„Din ce știu și am vazut, cred că guvernanții, atât Președinția cât și Guvernul Cioloș, au sprijinit activitatea doamnei Kovesi își a DNA. Cred că în ultimul an a primit resurse suplimentare de la Guvern pentru munca Direcției și cred că performanțele înregistrate vorbesc de la sine”, a afirmat Hans Klemm.
Ambasadorul SUA la București a evocat apoi aceste performanțe, așa cum sunt ele reflectate pe plan internațional: „Comisia Europeană a emis un raport saptămâna trecută, în cadrul MCV, în care notează progresul semnificativ înregistrat în zona Justiției, în special în ceea ce privește lupta anticorupție. De asemenea, Transparency International, care este un ONG foarte respectat, a făcut publice cele mai noi rezultate, saptămâna trecută, și România s-a ridicat considerabil și a sărit zece poziții în clasament și acum este clar în fața altor țîri din Uniunea Europeană, după ce a fost consecvent la sfarsitul clasamentului”.
În privința noului mandat la conducerea Directiei, diplomatul american a aratat că „este un proces care se desfășoară conform legii române, înțeleg că până în primăvară ministrul Justiției trebuie să ia niște decizii cu privire la recomandările pentru această poziție, dar și pentru altele în procuratura româna”.
Poziția SUA „este că, atât timp cât criteriile sunt bine stabilite și procesul este clar, ministrul Justiției se consultă cu factorii de decizie din Justiție, avem încredere că se vor lua deciziile bune, în ceea ce privește conducerea pozițiilor cheie din justiția română în lunile ce urmează”, a explicat acesta.
Anul 2016 este unul important pentru justiția română. În luna aprilie se termină mandatul de nouă ani al președintelui Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, iar în mai se incheie mandatul tuturor șefilor din parchete, inclusiv cel al Codruței Kovesi la DNA.