Ambasada Olandei la București: Urmărim cu îngrijorare amendamentele la Codul Penal

Ambasada Olandei la București: Urmărim cu îngrijorare amendamentele la Codul Penal

Ambasada Olandei la București a anunțat, miercuri, că urmărește cu îngrijorare amendamentele la Codul Penal prin care Camera Deputaților a scos preşedintele şi parlamentarii din categoria funcţionarilor publici, potrivit Mediafax.

„Ambasada Regatului Ţărilor de Jos urmăreşte cu îngrijorare amendamentele (la Codul Penal, n.r.) şi aşteaptă evoluţiile viitoare”, se arată în răspunsul misiunii diplomatice.

Marți, Camera Deputaților a adoptat un poriect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal.

Prin această decizie, preşedintele şi parlamentarii ies şi de sub incidenţa articolului 253 indice 1 din Codul penal, privind conflictul de interese, definit drept „fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură”.

Președintele Traian Băsescu a anunțat că nu va promulga legea și o va trimite înapoi în Parlament. Mai mult, șeful statului a declarat că va contesta această lege la Curtea Constituțională. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`