Alina Gorghiu a spus marți seară, că Victor Ponta nu va mai ocupa funcția de premier, care va fi preluată în decembrie 2016 de Cătălin Predoiu.
”Domnul Predoiu este un om foarte echilibrat. Cele două certitudini pe care le am în momentul de față: Victor Ponta nu va fi premier mai mult de decembrie 2016, iar Prediou va fi premier cel mai târziu decembrie 2016”
”Trebuie să privim la dușmanul nostru care este comun, face front antijustiție. Acela este PSD-ul. Ponta a trecut prin niște alegeri parlamentare ca gâsca prin apă. E la fel de arogant când e vorba de ignoratul societății civile, opiniei publice, opoziției. Mai avem în Parlamentul României o comisie de cod electoral care se străduiește să aducă în atenția PSD-ului că votul prin corespondență trebuie să existe. Mai avem niște teme care țin de bunul simț politic, de exemplu traseismul poltic. Majoritatea parlamentară se pare că nu vrea să ia în discuție acest subiect”, a afirmat Alina Gorghiu în cadrul emisiunii ”X-Press” difuzată la B1 TV.
”Politica poate fi abordată cu tact, cu diplomație și privirea în viitor, nu trecut”, a mai spus aceasta.