Alina Gorghiu, privind acuzațiile premierului la adresa liberalilor, în scandalul defrișărilor: Îl invit pe Victor Ponta să facă sesizări la organele competente
Într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii Ultimul Cuvânt, moderată de Cătălin Striblea, premierul Victor Ponta a declarat că președintele Iohannis a fost influențat de oameni din PNL atunci când a trimis legea Codului Silvic înapoi în Parlament. Mai mult, susține acesta, membri ai acestui partid au avut întâlniri private cu reprezentanți ai firmei Holzindustrie, a spus premierul pentru B1 TV.
Ca o reacție la aceste afirmații, co-președintele PNL Alina Gorghiu îl invită pe premier să facă sesizări la organele competente, dacă nu minte.
“Înțeleg că dl Ponta face declarații iresponsabile și susține că PNL a făcut lobby în favoarea unei companii. Îl invit să facă sesizări la organele competente dacă nu minte, în caz contrar, voi fi nevoită să-l acuz că favorizează infractori.
Altfel, limitarea exporturilor de materie primă și înlocuirea acesteia cu produsul finit – mobila – a fost ideea colegei noastre, Lucia Varga. Victor Ponta își însușește din nou o inițiativă de-a noastră. E foarte bine! Măcar să pună în aplicare inițiativele noastre bune! Țara ar avea de câștigat, nu doar colegii de partid ai domniei sale, implicați în retrocedările de păduri și mafia despăduririlor.
După cum se știe, din dragoste pentru pădurile țării, unii colegi din PSD de-ai dlui Ponta sunt cercetați penal, iar alții se afla acum dupa gratii, în dosare legate de mafia retrocedărilor de păduri”, a scris Alina Gorghiu pe Facebook.