Alina Gorghiu: PNL are de 4 ani premier, deşi scorul în alegeri nu-i dădea dreptul. Nu e meritul partidului, ci efortul şi capacitatea preşedintelui Iohannis
Alina Gorghiu (PNL), preşedinta interimară a Senatului, a declarat că PNL are de patru ani funcția de prim-ministru al țării, deși scorul în alegeri nu-i dădea acest drept. Meritul, a continuat Gorghiu, e al președintelui Klaus Iohannis. Aceasta a mai precizat că liberalii ar trebui să recunoască faptul că Iohannis a avut și are un cuvânt greu de spus în politica internă.
Gorghiu spune că PNL nu dă premierul de 4 ani pentru că românii i-au conferit acest drept în alegeri, ci pentru că s-a implicat Iohannis
Alina Gorghiu a declarat, pentru Prima News, că a fost „o greșeală” și „un păcat, o meteahnă” practica de până acum de a desconsidera președintele pe final de mandat.
„Le-am spus colegilor mei deja, chiar dacă unii mă vor critica, alţii vor înţelege, PNL are de 4 ani de zile premier, deşi scorul în alegeri nu îi dădea niciun drept să aibă acest prim-ministru. Scorul politic în alegeri nu îţi dădea dreptul să ai poziţia de prim-ministru. Cu toate acestea, de 4 ani avem prim-ministru liberal. Ăsta nu este meritul PNL, este efortul şi capacitatea preşedintelui de a susţine un premier care a venit din partea PNL, pentru că a existat acest parteneriat instituţional între PNL şi preşedinte iar PNL trebuie să recunoască faptul că preşedintele României a avut un cuvânt greu de spus în opţiunile de politică internă, în ecuaţia politicii interne din România”, a afirmat aceasta, potrivit News.ro.
Gorghiu crede că Iohannis încă are un cuvânt greu de spus, chiar dacă e pe final de mandat
Ea a mai susținut că președintele Iohannis încă are un cuvânt greu de spus, chiar dacă e pe final de mandat. Dovada, a continuat ea, este că fake news-ul legat de presupuse tăieri de salarii nu s-a oprit până când Iohannis nu a ieșit public să spună că acest lucru nu se va întâmpla.
„Uitaţi-vă la fake news-ul de dinainte de Paşte, cu tăierile de salarii. (..) A fost un fake news care a rulat în primetime o săptămână, până nu a ieşit preşedintele şi a zis că în România, cât eu voi fi preşedinte nu se vor tăia salariile, acest subiect nu s-a sistat, nu s-a mai discutat. Eu cred că puterea preşedintelui, valoarea lui politică, instituţională, este foarte mare, este cel mai legitimat, are peste 6 milioane de voturi în spate”, a mai afirmat Alina Gorghiu, potrivit News.ro.