Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care îi pune pe condamnații fugari să-și plătească toate cheltuielile de readucere în țară, a anunțat ministrul Justiției, Alina Gorghiu, luni, într-o postare pe Facebook.
Ministrul Justiției a precizat că Președintele a promulgat o lege în acest sens.
„Niciun român nu va mai suporta costurile pentru aducerea în țară a infractorilor fugari! Președintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, legea care îi pune pe condamnații fugari să-și plătească toate cheltuielile de readucere în țară. Indiferent dacă e adus cu mașina, cu avionul, din Australia, din Bulgaria sau din orice alt colț al lumii”, a declarat Alina Gorghiu, luni, pe Facebook.
Alina Gorghiu a oferit detalii despre sumele cheltuite până în prezent de statul român pentru aducerea fugarilor în țară.
„Cei care vor să se sustragă de la executarea pedepsei să se gândească de două ori înainte sau chiar de nouă de acum! Pentru că sumele nu sunt deloc mici. Statul român a scos din buzunarul propriu, de exemplu, chiar și aproape 60.000 de lei pentru aducerea unui singur fugar. În anul 2023, statul român, prin Ministerul Afacerilor Interne, a cheltuit peste 10.000.000 lei”, a spus liberala.
„Mulțumesc tuturor colegilor din Ministerul Justiției care au lucrat la acest proiect legislativ. Aducerea în țară a tuturor fugarilor rămâne prioritate în mandatul meu”, a mai declarat ministrul Alina Gorghiu.