Alina Gorghiu (PNL), replică pentru fostul prefect Alin Stoica (USR PLUS): Aș vrea să nu-i mai văd pe cei din alte partide că au preocupări față de congresul nostru

Publicat: 23 09. 2021, 14:39
Actualizat: 23 09. 2021, 14:42
Alina Gorghiu. Sursa foto: PNL

Alina Gorghiu îi dă replica fostului prefect al Capitalei, după ce acesta a considerat că organizarea congresului liberalilor, cu 5.000 de participanți, nu ar trebui să fie permisă, în contextul exploziei de cazuri de COVID-19. Senatorul PNL îi răspunde lui Alin Stoica și spune că ea nu s-ar amesteca în evenimentul celor de la USR – PLUS.

Senatorul PNL a ținut să precizeze faptul că Congreul PNL are aviz din partea CNSU, iar membrii partidului vor putea participa în baza certificatului de vaccinare sau a unui test negativ pentru COVID-19.M

Alina Gorghiu, replică pentru Alin Stoica: Sincer, eu nu m-aș amesteca în Congresul USR – PLUS

Sincer, eu nu m-aș implica în Congresul USR PLUS. Aș vrea să nu-i văd pe toți care au această preocupare din alte partide la congresul nostru, nu doar la partea de organizare, ci și la partea politică.

E asa o preocupare în exterior de mă surprinde. În privința congresului, știți foarte bine că suntem un partid responsabil.

Avem un aviz de la CNSU care permite organizarea în spațiul de la Romexpo al acestui eveniment. Vă amintesc că spațiul pe care îl are pavilionul central este este 15.800 de metri, adică o persoană va beneficia cam de 3 metri.

Altfel, peste 90% dintre participanții la Congresul PNL sunt persoane vaccinate, putând beneficia de acel certificat verde. Cu toții vom avea acel document la noi. Iar diferența până la 100% sunt persoane care vor demonstra fie că au testul făcut înainte de congres, fie vor fi testate la intrare”, a declarat Alina Gorghiu, într-o intervenție la Antena 3.

Florin Cîțu: Toate condițiile de siguranța vor fi respectate

Totodată, premierul Florin Cîțu a dat asigurări cu privire la faptul că toate condițiile de siguranță vor fi respectate în cadrul congresului, ce va avea loc sâmbătă la București.

„Oamenii politici fac tot felul de declarații. Specialiștii, avem recomandare de la specialiști care spun că dacă se respectă toate normele…

Avem acolo 15.000 de mp, asta înseamnă că dacă vin 5.000 de delegați, respectăm cei 3 mp pentru fiecare persoană. Vor fi cu măști, certificat verde, centru de testare, toate condițiile de siguranță vor fi respectate.

Nu e un evenimente care se întamplă în fiecare zi, deci se poate face cu respectarea condițiilor”, a declarat premierul Florin Cîțu.