Copreședintele PNL Alina Gorghiu i-a cerut din nou demisia premierului Victor Ponta, după ce deputații au decis marți, prin vot ca șfeul Guvernului nu poate fi urmărit penal pentru conflict de interese.
”Am văzut un premier laș, căruia nu îi pasă de imaginea României, care a comandat majoritații parlamentare un vot ca să scape de justiție. A pierdut și ultimul strop de demnitate pe care îl avea omul politic Victor Ponta. Vreau să îi cer încă o dată astăzi demisia. Au început deja reacțiile ambasadelor. Opinia publică vă cere demisia, reprezentanții statelor europene vă cer demisia. Direcția este una fără altă cale de ieșire decât demisia. Îmi pare rău că trecem printr-o astfel de situație și m-aș fi așteptat ca în ceasul al 12-lea să își dea demisia”, a spus Alina Gorghiu.
Întrebată ce se va întâmpla la votul privind moțiunea de cenzură, având în vedere rezultatul votului de marți, copreședintele PNL a precizat că nu crede că aceste două teme ar trebui suprapuse.
”Nu aș suprapune temele. A fost un vot comandat de Ponta majorității sale parlamentare. Votul pe moțiune înseamnă altceva, posibiliatea ca parlamentarii să pună punct unei situații absolut ridicole din Parlament. Cred că totuși colegii parlamentari vor realiza până vineri, că România trebuie pusă deasupra intersului personal al lui Victor Ponta și a setei de putere pe care Ponta o are”, a mai spus Gorghiu.