Alina Gorghiu, despre propunerea lui Hellvig în fruntea SRI: Nominalizarea întărește autoritatea unei instituții supusă mai multor atacuri politice

Alina Gorghiu, despre propunerea lui Hellvig în fruntea SRI: Nominalizarea întărește autoritatea unei instituții supusă mai multor atacuri politice

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, că propunerea lui Eduard Hellvig în fruntea Serviciului Român de Informații este o procedură normală, adăugând că PNL va susține nominalizarea în Parlament.

Propunerea făcută de Președintele României are menirea de a pune capăt unei situații de interimat la SRI și de a întări autoritatea unei instituții care a fost supusă mai multor atacuri politice în ultima perioadă. Domnul Eduard Helvig are o  serioasă activitate publică, corectă și necontroversată, iar nominalizarea sa va fi susținută de către PNL în Parlament.
Ne aflăm în fața unei proceduri normale, în care, conform Constituției, Parlamentul este chemat să numească, la propunerea Preşedintelui României, un director de serviciu de informaţii. În spiritul și litera legilor și ale Constituției României, cât și prin natura valorilor pe care le promovează, Partidul Național Liberal consideră că este absolut firesc ca din partea Președintelui României să vină o propunere civilă pentru conducerea Serviciului Român de Informații”, a declarat Gorghiu.

Klaus Iohannis l-a propus pe liberalul Eduard Hellvig la conducerea SRI, după ce George Maior a demisionat în urmă cu ceva timp. Fostul secretar general al PNL s-a declarat onorat de încrederea pe care șeful statului i-a acordat-o. (Detalii AICI)

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`