Copreședinta PNL, Alina Gorghiu, a declarat că tema dreptului la vot este una de principiu pentru PNL și că trebuie adusă în dezbatere publică cât mai repede, spre deosebire de Victor Ponta, care crede că “votul e o lozincă, informează Mediafax.
„Este un subiect (moţiunea – n.r.) foarte important pentrul PNL, e un subiect care, cred eu, înainte de a discuta despre aritmetica votului pe moţiunea de cenzură, e foarte important să gestionăm tema şi să o aducem în dezbatere publică de câte ori este necesar, pentru că eu nu cred, aşa cum crede Victor Ponta, că votul este o lozincă, eu chiar cred că liberalii au obligaţia să menţină tema încălcării unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale românilor în atenţia publică până rezolvăm această temă”, a afirmat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Galaţi, Alina Gorghiu.
De asemenea, Gorghiu este de părere că partidul ar fi putut alege și alte teme care să facă subiectul moțiunii de cenzură, unele care sfidează mai puțin opinia publică.
„Desigur, erau foarte multe subiecte care ar fi putut să facă obiectul moţiunii de cenzură, de la ordonanţa bacşişului, la tema justiţiei, la «animalul sacru» Şova, la absolut orice fel de temă, pentru că Guvernul Ponta pe bandă rulantă ne serveşte teme care sfidează opinia publică, sfidează opoziţia, încurcă mediul de afaceri. Deci am fi putut să alegem orice alt subiect, însă acest subiect care ţine de dreptul de vot pentru noi este un lucru de principiu, pe care vrem să îl rezolvăm”, a spus copreşedintele PNL.
Aceasta a adus în discuție și faptul că Guvernul este obligat să organizeze alegeri parțiale locale pentru cei două milioane de români care au rămas fără administrație publică, dar și faptul că moțiunea de cenzură reunește mai multe teme, votul din diaspora fiind tema principală, făcându-se însă referire și la dreptul de vot al românilor din țară.