Copreşedintele PNL Alina Gorghiu afirmă că premierul Victor Ponta, îşi arogă prerogative care nu-i aparţin, cerând negocieri cu opoziția pe mai multe teme de inters, informează Mediafax.
Victor Ponta a ”greşit adresantul”, susține Gorghiu, referindu-se la solicitarea premierului de a negocia cu PNL pe revizuirea constituţiei, pe legile electorale, masterplanul pe transport şi Legea Big Brother.
”Dacă Victor Ponta este depăşit de anumite probleme sau doreşte stabilirea unei poziţii unitare, la nivelul întregii clase politice, în legătură cu anumite teme, se poate adresa, în acest sens preşedintelui. Domnul Ponta nu este preşedintele României pentru a se erija în mediator, nu poate fi şi preşedinte de partid şi mediator şi prim-ministru şi deputat. Singura instituţie care poate asigura o mediere între partide, pe diverse teme, este Preşedintele României. Acesta este de altfel şi spiritul Constituţiei, la care noi ca oameni politici trebuie să ne raportăm permanent. Dialogul politic trebuie să aibă şi finalitate, altfel este doar o pierdere de timp pentru a spăla imaginea unui politician sau altul”, susţine copreşedintele PNL.
Gorghiu afirmă că Ponta ”încearcă să se substituie nu doar preşedintelui României, ci şi Parlamentului”.
”Există o comisie de Cod electoral care funcţionează. Domnul Ponta doreşte o supralegiferare la nivel de partid. Ar fi util ca domnul Ponta să ne comunice dacă doreşte desfiinţarea acestei Comisii sau chiar desfiinţarea Parlamentului. De asemenea, legile siguranţei naţionale îşi urmează parcursul firesc în aceeaşi instituţie, Parlamentul României, o instituţie care pentru domnul Ponta se pare că nu există”, mai spune liderul PNL.
Liderul PNL menţionează că ar fi dorit ”mai mult dialog” atunci când Guvernul ”a legiferat prin Ordonanţă de urgenţă traseismul politic, atunci când a îngrădit dreptul la vot al diasporei sau când dă ordonanţe de urgenţă în interes propriu, de grup ori de partid”.
Copreşedintele PNL mai spune că ”aparenta deschidere către dialog şi consens arată, de fapt, încă o dată, cât de nedemocratic gândeşte Victor Ponta”.
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a cerut, luni mandat pentru a-i invita la dialog pe copreşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, asupra a cinci teme, precum legislaţia financiară, revizuirea Constituţiei, sistemul electoral, masterplanul pe Transport şi legile siguranţei.