Alina Gorghiu, despre inundații: Este un moment de solidaritate, un moment în care trebuie să ajutăm. După ce trece impactul crizei climatice, va trebui să vedem unde a fost problema de-a lungul timpului (VIDEO)
Alina Gorghiu, ministru al Justiției și vicepreședintă PNL, a vorbit despre inundațiile din estul țării, duminică, la Știrile B1 TV cu Gabriela Mihai, și s-a arătat de părere că „acesta este un moment de solidaritate, un moment în care trebuie să ajutăm și desigur că, după ce trece impactul acesta al crizei climatice, va trebui să tragem linie și să vedem unde a fost problema de-a lungul timpului”.
Alina Gorghiu (PNL), pe B1 TV, despre inundațiile din estul țării
„E un semn de normalitate (…) faptul că autoritățile locale, județene, centrale, miniștrii de resort, competenți pentru rezolvarea acestor probleme, liderii de partide politice au fost astăzi acolo, au fost și ieri, probabil că vor mai fi și zilele următoare în teren, pentru că e important să fii la fața locului și să vezi cum poți să ajuți. Sigur că se vor da bani din Fondul de rezervă al Guvernului, sigur că au fost materiale date de la nivelul autorităților locale, județene. Am vorbit și noi astăzi, până să înceapă Consiliul Național, să vedem ce mai avem de făcut pentru a putea să ajutăm și noi autoritățile locale de acolo. Pentru că cel mai important lucru acum este să se depășească momentul de cumpănă”, a declarat Alina Gorghiu.
„Acum ce trebuie să facem este să ne gândim la maniera în care ne putem solidariza cu cei care au fost afectați. Sunt sute de familii care au rămas fără case, fără averea lor de-o viață, nu știu ce să facă cu copiii pentru că îmi povestea chiar ministra Educației, Ligia Deca, mâine merge la Galați, ne spunea astăzi la Consiliul Național, că sunt multe școli afectate în comunele în care au fost aceste inundații fără precedent și, mâine, când teoretic e zi de școală, copiii aceia n-au unde să învețe”, a continuat ministrul.
Alina Gorghiu: Este un moment de solidaritate, un moment în care trebuie să ajutăm
„Eu sunt empatică cu suferința oamenilor și înțeleg, să știți, și frustrarea. E foarte greu să vezi cum ți-a dispărut dintr-odată tot ce ai acumulat tu o viață întreagă, cum îți dispare gospodăria sub ape, cum pierzi un membru al familiei. În același timp, vă spun că acesta este un moment de solidaritate, un moment în care trebuie să ajutăm și desigur că, după ce trece impactul acesta al crizei climatice, va trebui să tragem linie și să vedem unde a fost problema de-a lungul timpului”, a mai declarat Alina Gorghiu.