Alina Gorghiu, despre dosarul Mineriadei: E o veche restanță a statului român și a justiției din România. Sper să vedem un deznodământ curând (VIDEO)
Dosarul Mineriadei este o veche restanță a statului român și a justiției din România, a declarat ministrul Justiției, Alina Gorghiu, joi, într-o conferință de presă pe care a avut-o în marja întrevederii cu omoloaga sa din Republica Moldova.
Alina Gorghiu, despre dosarul Mineriadei: Sper să vedem un deznodământ curând
Ministrul Justiției spune că dosarul Mineriadei a avut „un parcurs sinuos”.
„E o veche restanță a statului român și a justiției din România. A fost un parcurs sinuos al acestui dosar. Avem o obligație pe care sper să ne-o onorăm, ca stat, față de societatea românească. Am transmis, după cum știți, solicitarea imediat către Parchet, imediat ce ne-a ajuns de la Președintele României, documentul cu începerea urmăririi penale, am comunicat-o Parchetului și sper să vedem un deznodământ curând”, a declarat Alina Gorgiu, răspunzând la o întrebare adresată de reporteri.