Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat că miercuri va începe discuţiile cu parlamentarii pentru susţinerea moţiunii de cenzură, informează Mediafax.
O primă întâlnire în acest sens a fost fixată cu reprezentanții UDMR, însă Gorghiu a precizat că au fost programate discuții și cu alți lideri din arcul guvernamental.
„Voi avea întâlniri în acestă săptămână cu o mare parte dintre ei (lideri parlamentari- n.r). Da, întâlnirile vor avea loc începând de mâine. Nu o să spun nici cu cine şi nici când, dar vor avea loc aceste întâlniri pentru că eu cred că este încă timp până marţi, când va avea loc votul pe moţiunea de cenzură, pentru domniile lor să aleagă dacă devin sau nu complicii lui Victor Ponta la degradarea imaginii României. Cred că această discuţie este necesară, nu ştiu dacă va fi suficientă pentru a-i convinge să ne dea voturile pe moţiunea de cenzură. Nu este un hatâr pe care vreun lider politic parlamentar l-ar face PNL, ar fi un gest de normalitate care ar readuce România într-o situaţie decentă”, a spus marți Alina Gorghiu.
„În ciuda declaraţiilor unora dintre ei, avem deja întâlniri fixate. Nu e politicos să vă spun când şi cum, dacă vor dori dânşii le vor face cunoscute aceste întâlniri. Dacă vom agrea ceva, voi aduce la cunoştinţa presei. Până atunci mâine ne vedem cu colegii de la UDMR”, a mai spus Gorghiu, întrebată în legătură cu faptul că liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a spus că respinge dialogul, iar președintele UNPR Gabriel Oprea a spus că susţine actualul Guvern
„Nu am spus că ne vedem cu Tăriceanu. Le amintesc tuturor celor care astăzi sunt la guvernare, că dânşii au profitat de pe urma unor moţiuni îndrepate împotriva altui guvern şi nu l-au considerat un act de trădare. Au existat două Guverne care au picat. Vorbesc şi de Guvernele Boc şi Ungureanu care au picat şi nici Tăriceanu şi nici alţi lideri nu l-au considerat un act de trădare, dincontră au lăudat votul parlamentarilor care au votat schimbarea acelui Guvern. Timpul trece, poziţiile se schimbă la 180 de grade”, a mai declarat Gorghiu.