Alina Gorghiu, despre amânarea plenului pentru votul în cazul lui Hellvig: Nu știu să se negocieze cu PSD șefia SIE

Alina Gorghiu, despre amânarea plenului pentru votul în cazul lui Hellvig: Nu știu să se negocieze cu PSD șefia SIE

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a comentat, miercuri, decizia PSD de a amâna reuniunea celor două camere ale Parlamentului în ședința în care urma să se voteze numirea în fruntea SRI a lui Eduard Hellvig.

Gorghiu spune că nu are cunoștință de negocieri pentru șefia SIE, în baza cărora să se fi tergiversat numirea de la SRI.

Declarația vine în contextul zvonurilor tot mai dese potrivit cărora PSD ar cere negocieri pentru șefia SIE în schimbul votului pentru Hellvig, lucru invocat și de liderul deputaților liberali, Ludovic Orban.

 „În opinia mea, este de neînţeles. Nu ştiu care este motivaţia PSD. Înţeleg că nu are nici una. E trist, nu e prima dată şi probabil nu va fi ultima oară când PSD nu are o explicaţie de ce amână o şedinţă de plen reunit”, a spus Gorghiu.

Întrebată dacă PSD negociază şefia SIE şi dacă, în această situaţie, tergiversarea numirii la SRI ar avea legătură cu acest fapt, Gorghiu a precizat că nu ştie să existe vreo negociere.

„Nu ştiu niciun motiv pentru care PSD a decis să amâne, prin votul din Birourile Permanente, plenul reunit. Nu ştiu să existe vreo negociere. Mă îndoiesc că poate exista o negociere din acest punct de vedere. Pentru că nu la nivel parlamentar se decide propunerea pentru viitorul şef al SRI sau al SIE, ci propunerea, conform Constituţiei, vine de la şeful statului”, a spus Gorghiu, citată de Mediafax.

Ea şi-a exprimat speranţa că votul pentru Hellvig la şefia SRI se va da, totuşi, lunea viitoare, aşa cum s-a stabilit la nivelul conduceriii celor două Camere.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)
21:11 - Crin Antonescu: O chestiune chiar urgentă e stabilirea datei alegerilor. Nu e normal să prelungim un provizorat nu foarte simpatic multor oameni (VIDEO)