Alina Gorghiu a fost desemnată, luni, în cadrul Biroului Politic Naţional al PNL, în calitatea de purtător de cuvânt al partidului şi vicepreşedinte cu atribuţii în coordonarea comunicării partidului, au declarat surse liberale pentru Mediafax.
Gorghiu a fost propusă în cadrul şedinţei BPN pentru poziţia de purtător de cuvânt al PNL de către preşedintele partidului, Klaus Iohannis.
De asemenea, Alina Gorghiu a primit atribuţiile executive, în calitate de vicepreşedinte PNL, în domeniul comunicării partidului.
Vineri, deputatul PNL Cristina Pocora și-a anunțat demisia din funcția de purtător de cuvânt al PNL după ce Congresul partidului a ales noua conducere a formațiunii, menționând că își asumă eșecul faptului că nu a obținut încrederea delegaților liberali pentru o funcție de vicepreședinte.
„Consider absolut firesc să-mi asum nereușita personală în aceste alegeri interne (de la Congresul PNL, n.r.). Faptul că nu am primit sprijinul majoritar al colegilor pentru obiectivul propus este de natură, în percepţia mea, să genereze pe viitor o posibilă lipsă de legitimitate a coordonatorului Departamentului de Comunicare al PNL și a Purtătorului de cuvânt. De aceea, pentru a evita o astfel de situaţie, cred că este de datoria mea și un gest necesar de decență să mă retrag din aceste funcţii”, a susținut Cristina Pocora.