PNL este de acord cu desemnarea lui Dacian Cioloș în funcția de premier al României.
Mai mult, copreședintele PNL Alina Gorghiu a anunțat că liberalii își doresc o întâlnire cu noul prim-ministru.
“Dacian Cioloș, un profesionist care poate asigura stabilitatea.
Ne dorim o întâlnire cu premierul desemnat în perioada următoare”, a scris Gorghiu pe Twitter.
Președintele Klaus Iohannis îl nominalizează pe Dacian Cioloș premier al României. După aproape o săptămână de discuții și două runde de consultări cu partidele și societatea civilă, șeful statului a anunțat, marți, că fostul comisar european pentru Agricultură va conduce Executivul de la București. (Detalii AICI)
La rândul său, Ciolos i-a asigurat pe români că va face tot posibilul ca lucrurile în țară să meargă bine.
„Îi asigur pe toți faptul că voi face tot ce îmi stă în putință pentru a mă ridica la înălțimea încrederii acordate. Sunt conștient că trecem printr-o perioadă cheie pentru societatea românească. E o periodă în care societatea a ajuns la un grad de maturitate care necesită o prezență publică a guvernului în așa fel încât să asigure puntea de legătură între diferite instituții ale statului”, a declarat Cioloș, după ce i-a mulțumit președintelui pentru încrederea acordată. (Detalii AICI)