Alina Gorghiu: Cred că este nevoie să scădem vârsta de vot la 16 ani, dar nu pentru a îndulci poziţia UNPR-ului ca să renunţe la susţinerea PSD

Alina Gorghiu: Cred că este nevoie să scădem vârsta de vot la 16 ani, dar nu pentru a îndulci poziţia UNPR-ului ca să renunţe la susţinerea PSD
Foto: ziarelive.ro

Copreședintele PNL a declarat, sâmbătă, ca va propune în Comisia de unificare a partidului scăderea vârstei de vot, astfel încât cei care au împlinit 16 ani să-și poată exprima părerea, însă a menționat că nu susţine ideea „pentru a îndulci poziţia UNPR-ului ca să renunţe la susţinerea PSD-ului”, scrie Mediafax.

„Eu chiar cred că este nevoie în România să ne gândim să scădem această vârstă de vot, poate nu la 16, putem chiar la 17 ani. Este o discuţie care se face în alte state europene, există un raport foarte interesant al Adunării Parlamentarilor pe lângă Consiliul Europei care agreează scăderea şi încurajează scăderea vârstei de vot. Şi, dacă la noi tinerii la 16 ani muncesc, plătesc taxe, se căsătoresc, de ce nu ar putea să aibă şi acest drept de vot? Mi-e teamă însă că PSD-ul s-ar opune la o asemenea modificare tocmai pentru că ştiţi că atunci când nu e electoratul tău îl pedepseşti – ca şi în diaspora, pentru că oamenii din diaspora au avut o anumită opţiune politică, alta decât Victor Ponta, la alegerile prezidenţiale -, acum este sfidat şi ignorat. Chiar o să discut în comisia noastră de unificare această idee, să văd ce reacţii vom obţine”, a afirmat Gorghiu.

Ea a ținut să precizeze că acest demers nu trebuie privit ca un mod de a convinge UNPR să renunțe la susținerea PSD.

„Dacă cumva sugeraţi că aş putea fi de acord cu o propunere pentru a îndulci poziţia UNPR-ului ca să renunţe la susţinerea PSD-ului, vă înşelaţi. Tocmai spuneam că, acum doi ani, în Comisia de revizuire a Constituţiei, PNL a avut această propunere. Nu am rediscutat-o pentru că ştiţi foarte bine că lucrările Comisiei de revizuire a Constituţiei sunt blocate de PSD. Şi oricum vă mărturisesc că nu m-aş mai aşeza la masă cu unul care nu e în stare să respecte Constituţia, să nu organizeze alegeri, să nu îngrădească dreptul de vot şi multe alte cele”, a afirmat Gorghiu.

Gabriel Oprea, președintele UNPR, a reiterat necesitatea introducerii votului de la vârsta de 16 ani și a susținut că partidul din care face parte sprijină tinerii prin intermediul mai multor proiecte, dar și categoriile sociale mai puțin avantajate. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
21:55 - Din ce este făcută celebra ciocolată Dubai, care s-a viralizat pe TikTok. 200 de grame din acest desert costă 50 de lei